~2 min lectură 0 comentarii

Poștașii se plâng parlamentarilor și Avocatului Poporului

Redacția Ziarul de Bacău

Seria acțiunilor de proteste din fața Prefecturii anunțate de sindicatul poștașilor a fost suspendată de liderii acestora. Mâine, angajații locali ai Companiei Naționale Poșta Română ar fi trebuit să picheteze din nou sediul Prefecturii, acțiunea făcând parte dintr-un amplu program de proteste, ce a debutat cu mitingul din 12 februarie, din București. „S-a decis o modificare de strategie în ceea ce privește acțiunile de protest din această primăvară. Ne vom concentra mai mult pe întocmirea de petiții ce vor fi trimise deputaților și senatorilor de Bacău, dar și Avocatului Poporului și Comisiei de abuzuri din cadrul Camerei Deputaților și la cea din Senat”, a declarat Sorin Șova, liderul local al sindicaliștior de la Poșta Română.

Într-un comunicat de presă remis redacțiilor de CN Poșta Română, administrația companiei apreciază ca fiind lipsite de temei pichetele de protest organizate de sindicaliști. „Conducerea Companiei Naționale Poșta Română respectă acordul încheiat cu sindicatul în septembrie 2012 și, conform prevederilor acestui acord, nu va demara proceduri de disponibilizare, restructurare sau reducere a veniturilor angajaților”, îi asigură pe protestatari cei din conducerea Poștei. În plus, în opinia acestora, cheltuielile salariale din cadrul companiei au o pondere de 70 la sută din totalul cheltuielilor, comparându-le cu cele existente la administrațiile poștale europene, unde media se situează la aproximativ 50 la sută. „Asigurarea derulării normale a activității într-o firmă este prioritară, indiferent dacă este o companie de stat sau o companie privată. Din acest punct de vedere, conducerea Poștei Române nu tolerează absențele nemotivate de la locul de muncă, indiferent de contextul în care acestea se produc”, se mai arată în comunicat.

Săptămâna aceasta, timp de trei zile, începând cu miercuri, 6 martie, circa 150 de poștași din tot județul ar fi trebuit să picheteze Prefectura. Sindicaliștii sunt nemulțumiți, în principal, de măsurile de restructurare anunțate de administrația companiei, în urma cărora circa 150 de angajați din tot județul vor rămâne fără slujbe. (Florentin RADU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.