Începînd din ziua de 1 august și pînă la 15 august, toată suflarea creștin-ortodoxă intră în Postul Adormirii Maicii Domnului (popular, al Sîntă-Mariei), care precede praznicul Adormirii Maicii Domnului din ziua de 15 august. Acest post este rînduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuțile alese ale Sfintei Fecioare și de postul cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice. După Sfîntul Simeon al Tesalonicului, acest post este necesar pentru a cinsti și mai mult cele două mari praznice care cad în această perioadă, adică Schimbarea la față și Adormirea Maicii Domnului, căci primul dintre acestea ne este pricinuitor de lumină, iar al doilea, pricinuitor de milostivire și solire pentru noi.
Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durată. Originea lui trebuie pusă probabil prin secolul V, cînd cultul Maicii Domnului a început a lua o dezvoltare mai mare și cînd sărbătoarea Adormirii ei a început a căpăta o mai mare importanță. La început însă, nici timpul din an, nici durata și nici felul postirii nu erau la fel peste tot; unii (în părțile Antiohiei) posteau o singură zi (6 august), alții mai multe zile (4 la Constantinopol, 8 la Ierusalim); unii (în răsărit) posteau în luna august și de aceea postul era numit și postul lui August, alții în septembrie (apusenii), iar alții nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la amărăciunea pămîntească la bucuria cerească, unde stă în nemijlocită apropiere de Fiul ei iubit. Data și durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia abia în sec. XII, la sinodul local din Constantinopol, ținut la 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotărît ca postul să înceapă la 1 august și să dureze 14 sau 15 zile, pînă la sărbătoarea Adormirii (15 august), așa cum, de atlfel, se practica mai dinainte prin unele părți.
Se lasă sec în seara zilei de 31 iulie, iar cînd această dată cade miercuri sau vineri, se lasă sec cu o zi mai înainte; de asemenea, postul se prelungește și în ziua sărbătorii însăși, dacă aceasta cade miercuri sau vineri, făcîndu-se dezlegare la untdelemn, pește și vin.
Postul Sîntă-Măriei este mai ușor decît al Patruzecimii, dar mai aspru decît al Nașterii Domnului și al Sfinților Apostoli.
Tipicul cel Mare și Învățătura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea și vinerea, pînă la ceasul IX, cînd se consumă mîncare uscată; marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sîmbăta și duminica se dezleagă la untdelemn și vin. La 6 august (sărbătoarea Schimbării la față), în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, pește și vin. În timpul acestui post se citesc în bisericile mănăstirești, zilnic (alternativ), cele două Paraclise ale Maicii Domnului.
La catolici, postul Sîntă-Mariei se reduce la o singură zi: ziua ajunului sărbătorii (14 august). (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns