Cui i-ar prisosi mai bine de cinci milioane în buzunar? De euro. La atât a ajuns reportul la cel mai important joc al Loteriei Române, 6 din 49: peste 25 de milioane de lei (250 de miliarde de lei vechi). Prin urmare, la extragerea de astăzi, pasionații de astfel de jocuri au cel puțin 5,5 milioane de motive să participe cumpărând bilete. La acestea, s-ar mai putea adăuga alte trei milioane de motive reprezentând tot atâția lei reportați la Joker și încă aproape 500.000 lei reportul de la 5 din 40. Și dacă aceste motive nu ar fi suficiente, mai adăugăm că, de la începutul anului, Loteria Română a acordat în total premii de peste 12,7 milioane euro la jocurile automatizate pe care le organizează. (Florentin RADU)
Pot de peste 5,5 milioane de euro la 6 din 49
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.