Reportul oficial la popularul joc de noroc „6/49” a depășit, în această săptămînă, suma de 820.000 de dolari. Numerele extrase la tragerea de duminică din urna de joc (45, 2, 30, 24, 23 și 28) nu au ieșit pe nici unul dintre biletele jucate în săptămîna care a trecut. În aceste condiții, valoarea oficială a reportului care se va pune la bătaie la următoarea tragere va fi de 27,8 miliarde de lei. Dacă la categoria I nici una dintre combinațiile jucate nu s-a dovedit a fi cîștigătoare, la categoria a II s-au înregistrat 22 de cîștiguri în valoare de 182,5 milioane de lei. La categoria a treia nu mai puțin de 1.416 jucători au ghicit patru din numerele extrase din urnă, aceștia cîștigînd aproape patru milioane de lei.
Ultimul mare cîștig înregistrat la Loteria Națională a fost adjudecat la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, biletul fiind jucat la o agenție din Timișoara. Valoarea cîștigului a fost atunci în valoare de aproximativ 31 de miliarde de lei. Specialiștii apreciază că, date fiind și sumele care se vor aduna din joc în această săptămînă, reportul va depăși 30 de miliarde de lei. (C.B.)
Lasă un răspuns