Campioana României la fotbal se va decide, în mare măsură, la Bacău. Nu e o glumă, ci un fapt cît se poate de real, rezultatul restanței cu Steaua avînd un cuvînt destul de greu de spus în stabilirea numelui campioanei de anul acesta. Dacă FCM-ul reușește să încurce Steaua, lucru greu de crezut, de altfel, jucătorii Rapiodului își pot freca mîinile de bucurie. în schimb, un succes, destul de previzibil, al Stelei în partida de astăzi îi postează pe Rădoi și compania în poziția de mari favoriți la titlul de campioană. Optimist incorigibil, antrenorul Cristi Popovici speră, de altfel, într-un joc bun al elevilor săi. „în compania echipelor tari am făcut mai întotdeauna jocuri bune și sper să reușim acest lucru și mîine (astăzi, n.r.)”, a declarat principalul băcăuan. în ceea ce-l privește pe președintele Gheorghe Chivorchian, acesta se așteaptă ca „taurii” să se respecte în primul pe ei înșiși. „Mi-aș dori ca jucătorii să se respecte în primul rînd pe ei și să joace, pentru a dovedi că se pot ridica la nivelul unei semifinaliste de cupă europeană”, a spus președintele Gheorghe Chivorchian. Antrenorul Cristi Popovici se poate baza, cu excepția mai vechilor accidentări ale lui David și Potorac, pe tot lotul de jucători. De partea cealaltă, la Steaua nu vor juca Dorin Goian și Mihăiță Neșu, suspendați pentru cumulul de cartonașe galbene, dar nici Victoraș Iacob, care își va ispăși cea de-a doua etapă de suspendare după cartonașul roșu încasat la Bistrița. Meciul de astăzi va începe la ora 18,00 și va arbitrat de o brigadă compusă din Vasile Bratu (Amara), care va fi ajutat la cele două tușe de Miklos Nagy (Cluj Napoca) și Horia Bochiș (Dej). Arbitru de rezervă a fost desemnat Horia Abrudan (Zimbor). Prețul biletelor de intrare a rămas neschimbat, intrarea generală fiind de 50.000 de lei vechi. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.