Probele orale ale examenului de bacalaureat par a fi destul de ușoare pentru marea majoritate a candidaților la examen. Cel puțin așa arată statisticile realizate de comisia județeană de examen după primele trei zile ale Bac-ului. După proba orală la limba și literatura română, nu mai puțin de 1363 de candidați din totalul de 4898 promovați au obținut nota maximă. La limbile străine, evaluarea a fost mai ușoară din punctul de vedere al elevilor, dacă este luat în calcul rezultatul înregistrat după prima zi. Nota maximă a fost luată de ceva mai mult de o mie dintre elevii ascultați de profesori. Așa cum era de așteptat, cei mai mulți dintre elevi au optat pentru limba engleză, însă au fost și cîteva situații în care absolvenții au optat pentru italiană, germană, rusă sau spaniolă. „Este foarte bine că a fost reintrodusă nota la examenele orale. Pentru că, în general, este mai ușor, notele sînt mai mari, iar media generală la examen crește”, recunosc, fără ocolișuri, candidații. Elevii înscriși în acest an la bacalaureat vor avea trei zile de pauză, iar de luni vor începe probele scrise, considerate de cei mai mulți și cele mai grele. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.