• o bătrînă nu își găsește liniștea nici după două săptămîni de la moarte • bătrîna ar fi trebuit ieri să fie înmormîntată cu executorul judecătoresc, dar mai stă cîteva zile la morga spitalului
Cazul bătrînei de 98 de ani ce stă de aproape două săptămîni în frigiderele de la Morga Spitalului Județean fără să poată fi îngropată, din cauză că membrii familiei nu se înțeleg asupra proprietății unor locuri de veci din Cimitirul Central din Bacău, nu și-a găsit încă rezolvarea. După ani de dispute între o parte din membrii familiei sale, Catinca Teodorescu ar fi trebuit să fie își găsească, în sfîrșit, liniștea și să fie înmormîntată după ce s-au scurs mai bine de două săptămîni de cînd a trecut în neființă. Judecătoria Bacău a emis vineri după amiază o ordonanță președințială prin care i se permite familiei să o înmormînteze pe bătrîna Catinca Teodorescu într-unul din cele două locuri de veci pentru care a prezentat actele de proprietate. Luni, sentința va fi pusă în aplicare prin grija executorului judecătoresc Iosif Mititelu, care le-a spus celor care au venit să îi solicite sprijinul că nu a mai întîlnit în viața lui un asemenea caz. Că lucrurile nu au stat tocmai așa o dovedește prezența, și acum, în frigiderele de la morgă a trupului nefericitei femei. Dan Teodorescu, fiul bătrînei decedate, ne-a povestit ieri că a fost nevoie de încă o amînare a datei la care urmează să aibă loc înhumarea, pentru a lăsa să treacă termenul de cinci zile prevăzut de lege pentru contestarea ordonanței președințiale eliberate vineri, de Judecătoria Bacău. „Abia astăzi am legalizat hotărîrea instanței. Asta înseamnă că abia vineri dacă vom putea organiza procesiunea de înhumare. Asta dacă nu va mai interveni altceva și nu va trebui să amînăm, și mai mult, data înmormîntării”, a declarat Dan Teodorescu. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns