Cine este părintele Negru? O întrebare pe care și-o pun doar cei curioși, dornici să afle mai mult despre unul dintre cei mai căutați preoți din Bacău. Și aceasta întrucît, credincioșii ce vin la chilia din strada Bacovia, în căutarea unui sfat duhovnicesc, a unei rugăciuni, și a unei îndrumări pe drumul cel bun: pentru soț, soție, fiu, fiică, sau chiar pentru vecini, îl cunosc prea bine pe părinte. Renumele părintelui Negru este unul controversat în rîndul lumii, ca al oricărui om implicat în viața colectivității. Mulți îl iubesc, îl stimează și plîng sărutîndu-i mîna, iar alții îl privesc cu ochi sceptici și neîncrezători. Însă prezența constantă a zeci de credincioși, zilnic, la chilia sa spune totul. La biserica „Sfîntul Ioan”, unde participă la slujbe și se roagă pentru cei care îi cer acest lucru, sau la chilia din strada Bacovia, unde stă zilnic vreme de opt-zece ceasuri, părintele Negru nu este altceva decît un preot obișnuit, în sensul tradințional al cuvîntului. „Așa cum un tată vorbește și sfătuiește pe copiii săi, tot așa trebuie să fie și un preot. Să stea de vorbă cu fiecare în parte, să-i cunoască necazul, să-l ajute cu ce poate. De aceea oamenii îi spun preotului părinte”, avea să ne explice sfinția sa. Cîți oameni i-au cerut sfatul în cei peste 60 de ani de preoție, nu mai știe decît Bunul Dumnezeu. Însă și astăzi mai vine cîte unul și, de la poartă, îi strigă: „Sărut mîna părinte și mulțumesc că m-ați ajutat. Sînteți un om extraordinar pe acest pămînt!”. „Doamne-ajută” răspunde părintele și intră înapoi în chilie.
O chilie ca la mînăstirile moldave, în mijlocul Bacăului
Cînd ne-am dus pentru a întreba de părintele Negru, la biserica Sfîntul Ioan era liniște. Un băiat ne-a indicat repede adresa, parcă mirat că nu cunoașteam casa părintelui. Pe strada George Bacovia, la cîteva zeci de metri depărtare de casa memorială ce poartă numele marelui poet simbolist băcăuan, pe partea stîngă cum vii dinspre centrul orașului, m-au întîmpinat două porți de fier, aflate permanent larg deschise. Am trecut de ele, am mai mers cîțiva pași și, tot pe partea stîngă, am dat cu ochii de o curte micuță, modestă, acoperită cu viță de vie, în mare parte uscată. Deasupra, o copertină făcută pentru a păzi de ploaie și ninsoare pe credincioșii care îl caută pe părintele. De-o parte și de alta a curții am văzut așezate băncuțe de lemn, o măsuță cu cîteva pixuri, și multe foi de hîrtie. Dacă te nimerești într-una din zilele săptămînii, de luni pînă joi, inclusiv, găsești curtea plină cu oameni. Cînd am ajuns noi acolo, într-o zi de marți, dis de dimineață, băncile erau ocupate. Oamenii stăteau tăcuți și așteptau cu o răbdare pe care numai viața și durerile ei o pot crea în sufletele zbuciumate de grijile cotidiene. Majoritatea celor ce așteptau cu speranță ajutorul părintelui erau femei. Arareori vine cîte un bărbat. Și acela însoțit de consoartă. Am încercat să intru încet, însă poarta, atinsă și ea de rugina timpului, a scîrțîit prelung. Cîteva chipuri s-au întors curioase spre mine. M-au privit scurt și s-au plecat din nou spre pămînt. Nimeni nu a vorbit cu celălalt. Toți au părut a ști că în acea curte nu vin decît oameni cu probleme și este inutil să întrebi ceva. Cînd și cînd, o femeie mai în vîrstă spunea alteia mai tinere cîte ceva despre părinte. M-am încumetat să încheg un dialog cu o persoană aflată în dreapta mea, pe băncuță. Femeia, întrebată cînd și cum a auzit de părintele Negru, m-a privit vizibil ofensată. „Nimeni nu vă va spune nimic în legătură cu părintele. Degeaba insistați. Dar dumneavostră de ce ați venit?”, m-a întrebat ea. Am încercat să explic rostul prezenței mele, după care am tăcut. Dindărătul chiliei din lemn, se auzea vocea părintelui discutînd cu un credincios sosit să-i ceară sfatul. Am așteptat pe bancă, alături de ceilalți oameni. Timpul trecea încet. Însă la părintele Negru nu există limită de orar. Fiecare intră și stă de vorbă cît crede de cuviință. Nimeni nu îndrăznește să comenteze. Și nu există om care să nu aibă răbdare. Fiecare stă și așteaptă ore în șir. Dorința de a vorbi cu părintele și nevoia de a rezolva pe cale duhovnicească o problemă sînt prea puternice. Practic, în acel spațiu, pe cît de mic pe atît de intim, mă simțeam ca în fața chiliei unui duhovnic dintr-o mănăstire moldovenească. Totul în jur mi-a creat această impresie. Doar mașinile ce treceau în viteză pe strada Bacovia mai tulburau starea de suflet a locului.
Am așteptat pînă cînd au terminat toți cei prezenți. La orele 16.15, curtea era goală. În atîția ani de zile, peste 13, de cînd a venit părintele la Bacău, oamenii au învățat că părintele nu mai primește vizite după această oră. „Dragii mei, mîine este sărbătoare mare și trebuie să ne pregătim sufletește. Dacă vreți, scrieți pe o bucățică de hîrtie numele dumneavoastră și problemele pe care le aveți, iar eu am să mă rog. Uitați acolo, pe măsuță, găsiți și pix și hîrtie. Scrieți acolo necazul dumneavoastră și eu am să mă rog. După 40 de zile să veniți din nou. Însă aveți grijă! Dacă cineva dintre cei pentru care vă rugați fumează, să renunțe la țigară. La fel și cei care consumă alcool”, a explicat părintele Negru. Cîteodată, aveam să aflu, unii dintre cei cu probleme nu vor doar să lase pomelnic, ci doresc să discute personal cu părintele. Deși obosit, la insistențele credincioșilor, părintele Negru acceptă.
Tot așa cum a acceptat să stea de vorbă și cu mine. Am intrat în chilia părintelui. Un spațiu micuț, cu trei scaune, dintre care unul este al preotului. M-a poftit să stau jos. Curios, am aruncat o privire de jur împrejur. Pe unul din pereți, rezemat de un scaun, am văzut un portret mare, pictat pe carton. Un preot tînăr, cu barbă neagră, frumos aranjată, și o privire încrezătoare. „Acesta sînt eu pe vremea cînd tocmai venisem preot la Gîrleni”, mi-a spus părintele. Undeva, mai jos, două portrete ce aveau să-mi confirme pasiunea părintelui pentru istorie. Unul, reprezentîndu-l pe Alexandru Ioan Cuza, iar celălalt pe Elena Cuza. Pe măsuța din chilia părintelui erau multe cruci de mîna. Unele sculptate frumos în lemn, altele din argint, toate păstrate de părinte de zeci de ani. De jur-împrejur icoane mai mari sau mai mici avîndu-l pictat pe Mîntuitorul Hristos sau Maica Domnului. Nu a fost tocmai simplu să încheg o discuție. Cu un preot nu este niciodată ușor, pentru că îndeosebi cei trecuți de 60 de ani poartă în spate o experiență unică. La cei 83 de ani, părintele Negru duce mai multe decît își poate imagine un om al zilelor noastre. Am început și am încercat să discutăm despre nădufurile oamenilor care îl caută zilnic.
A te ruga înseamnă a sta de vorbă cu Dumnezeu
„Toți cei care vin la mine au necazuri mari acasă. Preoții mai tineri sînt mai ocupați, pentru că au probleme mai multe. Eu sînt preot misionar acum și am timp să stau cu fiecare. Îi las pe fiecare credincios în parte să-și spună necazul. Nu le cer bani la nici unul”, ne-a zis părintele. De altfel, teoria sa despre a lua bani este una foarte simplă și nu se aplică doar la preoți. „Preoții, doctorii, judecătorii și profesorii nu au voie să ceară bani de la oameni. Dacă-i dă omul să zică bogdproste. Și eu, dacă oamenii îmi dau bani, zic bogdaproste și mă rog. A te ruga este cel mai important, nu a pomeni. A te ruga înseamnă a sta de vorbă cu Dumnezeu, iar preotul este un apostol, un ucenic al Mîntuitorului, pentru că harul s-a transmis de la Domnul nostru Iisus Hristos, prin sfinții apostoli, preoților”, ne-a spus părintele Negru. Părintele este convins că un preot trebuie să fie foarte atent la tot ceea ce spune pentru că: „vorba preotului trebuie să fie lumina omului”.
În biserică, preotul nu vorbește decît cu Dumnezeu
Așa mi-am explicat faptul că, în biserică, ori de cîte ori slujește, părintele Negru nu prea stă de vorbă cu oamenii. Îi binecuvîntează, le zîmbește discret și atît. „Preotul în biserică să nu vorbească decît cu Dumnezeu. Cu nimeni altcineva. De aceea stau în fiecare zi aici, la această chilie, unde îi aștept pe oameni și discut cu fiecare în parte”, a spus el.
Iar cei doritori să discute cu părintele sînt mulți și din toate categoriile sociale, cu probleme dintre cele mai diverse. După cum susține părintele Negru, cele mai mari greutăți sînt sărăcia, bolile, fugitul copiilor de acasă, și neînțelegerile între soț și soție. „Fug mulți copii de acasă, îndeosebi fete. Se ceartă părinții între ei, se iau la bătaie, iar copii nu mai suportă și pleacă de acasă. Eu le tot spun părinților să fie atenți să aibă grijă de copii”, ne-a zis el.
Cît privește neînțelegerile între soți și soție, părintele Negru a făcut constatări care dovedesc un rafinat tact psihologic. „Multe familii se destramă, pentru că soțul și soția nu se înțeleg. Se dezbină fără ca unul sau altul să cunoască cauza adevărată. «V-ați luat împreună să trăiți, nu să vă despărțiți», le spun mereu”, ne-a declarat părintele Negru. Însă pentru fiecare în parte are sfaturi simple, dar eficiente. „Soției îi spun să nu-i mai zică soțului: bețivule, să te ia necuratul sau alte asemenea. Iar soțului îi zic să nu mai înjure de cele sfinte, să aibă grijă să nu mai bea”, a mai zis părintele. Copiilor, preotul Negru le atrage atenția să-și iubească părinții. „Mama și tata sînt sfinți pentru copii. Ei ne-au dat viață și fără ei nu am mai fi fost pe acest pămînt”.
Cel mai important este să-i ierți pe cei care ți-au greșit
Părintele nu-i tolerează nici pe cei care trăiesc împreună fără să fie cununați. „N-ai voie să trăieși în concubinaj pentru că ești nelegitim. În cărțile sfinte această formă de trai este numită curvie. Nu-i bine să trăiască așa. Vine cîte o femeie la mine, bătută de bărbat, și începe să plîngă. O întreb dacă este cununată și îmi spune că nu. Atunci de ce nu te-ai însurat cu el cînd trebuia. Nu-l poți reclama pentru că te-ai vîndut lui pentru bani și pentru băutură. Uite cum, pentru 500.000 de lei, ai primit 50 de pumni, îi zic. Cum să-l dai în judecată, dacă nu-i porți numele? La poliție te întreabă scurt: cine te-a obligat să trăiești cu el necununată? Și nu au ce să-și facă”, ne-a povestit părintele.
Însă între cei care vin zilnic cu probleme la preotul Negru, apar și oameni cu cereri total necreștinești. „Au venit la mine oameni care mă rugau să moară cineva. Vecinul sau o altă persoană cu care aveau ei un necaz. «Rugați-vă părinte să piară respectivul», îmi spuneau. Mă uitam suprins la ei și le arătam Sfînta Scriptură și cele zece porunci, între care una spune răspicat: să nu ucizi. Cum să încalci, omule, poruncile date de Dumnezeu neamului omenesc? Noi nu trebuie să omorîm și nu trebuie să ne răzbunăm pentru răul făcut de cineva. Cel mai important este să-i ierți celui ce ți-a greșit. Cînd ai iertat pe cineva înseamnă că l-ai cîștigat de partea ta. Altfel, totul este zadarnic”.
„E mai greu acum decît pe vremea comunismului”
Evident că sfaturile părintelui sînt foarte variate și depind de la un om la altul. Generalitățile nu se prea aplică. Cert este că greutățile și degradarea morală este mult mai accentuată decît acum 50 de ani. Iar părintele prin viața și activitatea sa este cu siguranță un bun cunoscător al societății românești aflată în mileniul III. „Este de o sută de ori mai greu decît pe vremea comunismului. Atunci aveau toți un loc de muncă, era disciplină, femeile veneau de la muncă noaptea fără să le fie teamă. Poliția asigura o pază temeincă la gară, autogară. Totul era al statului. Pe cînd acum…”, ne-a spus părintele. Întrebat dacă nu cumva crede că ceea ce se petrece acum în România se aseamănă cu cele din Occident, părintele Negru a negat total. „Nu se poate compara situația din țara noastră cu cea din Occident. Acolo există o lege, o constituție pe care toți o respectă.
În România legea n-o respectă decît cei săraci și goi
„La noi, legea nu este respectată decît de cei săraci și goi. Cei bogați nu o respectă. Cînd este prins făcînd o ilegalitate unul cu bani mulți este băgat la închisoare pe o ușă și apoi scos de din dos. În schimb, unul care fură o găină de la un vecin face pușcărie cîțiva ani”, a afirmat părintele. Vremurile sînt schimbătare și rele și sub aspect climateric, iar părintele crede că toate acestea se întîmplă tot din cauza omului. „Vezi că, în lume, se petrec tot felul de cataclisme. Unii dau vina pe Dumnezeu, însă nu este adevărat. Tot oamenii au provocat aceste rele. Dumnezeu nu produce răul, ci binele. Răul este făcut de oameni”, a spus părintele.
„Nicăieri nu-i mai bine ca în țara ta”
În ceea ce privește viitorul acestei țări, părintele Negru este optimist. În opinia sa, după luna septembrie, în țară va fi ceva mai bine. „După luna septembrie în țară lucrurile se vor mai schimba. Sîntem singura țară unită din toată Europa, cu o singură credință puternică. Românii sînt uniți și va fi mai bine în viitor”, a afirmat părintele. Chiar și așa, nu recomandă tinerilor să părăsească România pentru o altă țară, doar de dragul banilor. „Nicăieri nu-i mai bine ca-n țara ta. Mai bine stai aici și cîștigi trei milioane, decît în Spania la cules de căpșuni pentru patru, cinci sute de euro. E mai bun puținul din țara ta”, a spus părintele.
Nicolae Ceaușescu nu trebuia omorît
Fără a fi nostalgic comunist, părintele Negru regretă faptul că Nicolae Ceaușescu a fost împușcat, fapt contrat felului de a fi al poporului român, popor recunoscut pentru toleranța și blîndețea sa. „Îmi pare rău ca l-au omorît pe Ceaușescu. Nu trebuiau să-l ucidă. Îl băgau într-o cușcă, cum au făcut cei de la Tiraspol cu Ilie Ilașcu, însă nu trebuia să-l omoare, pentru că a făcut ceva în țara asta. Iar ceea ce s-a făcut rău nu a fost din vina lui, ci a rușilor”, a zis părintele Negru.
Scurtă biografie a părintelui Negru
Chiar dacă numele părintelui Negru sună straniu, nu se poate face o asociere cu nimic din ceea ce înseamnă negru pentru oameni: nici iad și nici întuneric. Singura idee care s-ar putea desprinde din acest nume, care este și numele de familie al părintelui, ar fi aceea că părintele nu umblă niciodată civil, ci doar în straie preoțești, pentru că așa crede de cuviință că trebuie să umble un preot. „Nici pe timpuri și nici acum nu pot umbla în civil. Este păcat, iar după mine, un preot nu trebuie să umble decît în straie”, ne-a explicat el.
Părintele Negru, Cezar Negru pe numele său întreg, s-a născut la 12 octombire 1920, în comuna Slobozia, din județul Bacău, într-o familie cu opt copii. „M-am născut într-o familie originară din Bucovina, și mulți ani ni s-a spus dorneni. Am fost acasă doi băieți și șase fete. Cîțiva ani nu am avut act de naștere. Abia în 1923, după reforma agrară, cînd s-au făcut funcțiile de primar, secretar și gornist (omul care mergea prin sat și anunța ultimele evenimente), s-au făcut și actul de naștere”. Deși a trecut atîta vreme, părintele își mai amintește cîte ceva despre acei ani. „A fost o perioadă de întărire a credinței. Au fost anii cînd în 1924-1925, s-a produs acea schimbare a calendarului și s-a trecut la noul calendar”. Cît privește copilăria sa, părintele a zîmbit ușor, vizibil marcat de o asemenea întrebare.
Tatăl părintelui a fost ales primar la Slobozia timp de 12 ani
„A fost o copilărie fericită și frumoasă. Pe atunci nu aveam nici curent electric, nici lumină, nici mașini prin sat. Am umblat mulți ani în opinici sau desculț, după cum era vremea, iar la școală mergeam numai în costum național. Acasă mîncam cu linguri de lemn și strachini de lut. Aveam numai scăunele de lemn, cu trei picioare, iar masa din casă era rotundă, din lemn, tot cu trei picioare. Viața era destul de grea, iar oamenii își făceau făină cu rîșnița”. Despre părinții care i-au dat viața nu are decît cuvinte de laudă. „Tata, după ce s-a întors din primul război mondial, a fost ales primar în sat. A stat primar în Slobozia timp de 12 ani, din 1918 pînă în 1930. Fusese rănit la Mărășești și primise mai multe decorațiii. Era un om capabil și era singurul plutonier major din zonă. Fusese avansat de la gradul de sergent la cel de plutonier major pentru meritele sale din război. Pe atunci, singurele partide din țară erau Partidul Liberal și Partidul Național Țărănist. Însă tata nu a făcut niciodată politică, iar oamenii l-au ales pentru că au crezut în el”, ne-a povestit părintele.
Coleg de facultate cu părintele Galeriu
A urmat studiile, timp de patru ani, la Slobozia, după ce a făcut „cei șapte ani de acasă, care sînt foarte importanți în devenirea unui om”. Însă cel mai important moment a fost cel cînd a reușit să intre la Seminarul Teologic din Roman. „Tata m-a trimis și am dat examen la Școala Normală din Bacău, unde am reușit să intru printre primii. Dar dorința mea era de a deveni preot, așa că am plecat la Roman. M-am suit într-un tren de marfă și m-am dus acolo unde doream, pentru a da examen la seminar. Am ajuns la Roman și am reușit să intru al patrulea la Seminar”, și-a amintit părintele. După perioada de formare seminarială, a urmat anii de studii superioare, unde altundeva decît la Cernăuți, orașul recunoscut pentru valoarea școlii sale de teologie și profesorii remarcabili care călăuzeau viitorii păstori de suflete pe calea desăvîrșirii intelectuale. „Am fost admis la Facultatea de Teologie din Cernăuți, și, în același timp, și la cea de Drept și de Filosofie, pentru că, pe atunci nu se putea una fără celelalte”. Amintirea părintelui despre anii de studenție a culminat și cu rememorarea a doi dintre cei care i-au fost colegi de studii. „Printre colegii cu care mi-am petrecut anii de facultate se numără preotul Constantin Mardare, care a fost multă vreme protoiereu la Bacău, iar acum se află într-o stare de sănătate precară, și părintele Constantin Galeriu, unu dintre cei mai mari și mai buni teologi români”, a mai zis părintele Negru.
Înainte, singura problemă a oamenilor era analfabetismul
Începutul celui de-al doilea război mondial a fost de rău augur și pentru părinte, iar începutul guvernării mareșalului Ion Antonescu a consemnat și plecarea pe front. „În anul 1940 am fost concentrat de Antonescu, în Basarabia. Am stat pe cîmpul de luptă vreme de trei ani, pînă cînd, în 1943, fiind rănit, am venit în țară”, a povestit părintele. Dornic să-și ia în mînă misiunea pentru care s-a pregătit timp de opt ani pe băncile seminarului și ale facultății, în 1944, părintele Negru s-a hirotonit preot și a fost trimis în comuna natală, în Slobozia. Despre anii de păstorire pe acele meleaguri, părintele Negru nu are prea multe cuvinte de spus, ci, a adresat un mesaj către toții preoții. „Să dea Bunul Dumnezeu să o ducă toți preoții cum am dus-o eu ca preot în Slobozia”, a exclamat părintele. Despre lumea de atunci și problemele morale și spirituale, nu ar fi prea multe de spus, pentru că oricum ar fi să privești trecutul, oamenii erau mai buni ca cei de azi. „Nu erau atîtea păcate și atîtea rele ca în vremea de astăzi. Singurele probleme ale oamenilor era analfabetismul. Majoritatea dintre ei nu știa nici măcar să se semneze. Puneau degetul pe acte în loc de semnătură. Așa cum se face astăzi la poliție cînd se iau amprentele. În rest nu săvîrșeau nici pe departe păcatele de astăzi. Erau de o credință, de o morală «de speriat». Nu scoteau niciodată vitele, duminica sau în zi de sărbătoare la pășune. Toată lumea venea la biserică, iar singurul om care îi informa și le dădea date despre toate cele ce se petreceau în țară era preotul”, a mai povestit părintele.
„Am fost torturat de comuniști pentru că nu am declarat nimic despre legionari”
Despre ce și cît a însemnat comunismul pentru credință, părintele are o părere mai bună decît pentru ceea ce a urmat evenimentelor de după 1989. „Comunismul a stricat cît a stricat, dar acum se strică lumea și mai tare”, a conchis părintele. Această afirmație a părintelui, scandaloasă pentru unii, a fost făcută în contexul în care sfinția sa a fost unul dintre cei care au avut de suferit din cauza regimului comunist. „În 1945, m-au arestat pentru că am făcut biserici, școli și cămine culturale în parohiile pe unde am fost. În Slobozia am desființat curtea unui boier grec, Zisu, și, din două hambare am făcut două cămine culturale, iar în Slobozia de Jos am făcut două școli. Veneau zilnic cîte două sute de oameni cu căruțele și mă ajutau. Așa că, abia instaurați la putere, comuniștii m-au ridicat și m-au dus la Bîrlad”, ne-a zis părintele. Înainte de a vorbi despre chinurile îndurate vreme de peste 10 ani, preotul Negru a întins mîinile și mi-a arătat degetele. „Mi-au băgat degetele de la ambele mîini în ușă și m-au strîns, cerîndu-mi să spun ce știu despre legionari. Mă durea cumplit, dar nu aveam ce să le spun. Cum să fac afirmații despre oameni pe care nu i-am văzut și nu i-am cunoscut în viața mea? Nu am făcut niciodată politică și nu m-a interesat așa ceva. Deci, ce-aș fi putut să declar?” a întrebat retoric părintele. Cum îndoiala noului regim politic instaurat la București nu avea limite, preotul Negru a fost trimis la Iași pentru a fi judecat la Curtea Militară, singura din Moldova. Un proces care s-a derulat opt ani, mai tîrziu, adică în 1953. „M-au judecat și m-au găsit neculpabil. Însă vreme de opt ani, pînă la 5 martie 1953, m-au purtat pe la toate închisorile din țară. Chiar și după ce am fost eliberat nu m-au lăsat în pace. M-au chemat la securitate și m-au pus să dau declarații despre oameni pe care nu-i cunoșteam. Tot chinul a durat un an de zile, pînă în 1954, cînd, legat la ochi cu ochelari de tablă, m-au dus iarăși prin diferite închisori din țară, în speranța că am să recunosc pe cineva. Dar nu aveam ce să spun despre nimeni, pentru că nu cunoașteam pe nimeni”, a mai povestit părintele Negru. Despre cine îi turna pe preoți la securitate și de ce, părintele nu mai este curios să afle ori nu vrea să-și mai amintească, avînd cunoștințe suficiente în domeniu. „La ce bun să mă gîndesc la informatorii securității cu gînd rău? Mîntuitorul Iisus Hristos l-a iertat pînă și le Iuda. Noi de ce să nu iertăm. Dacă-i ierți, i-ai cîștigat de partea ta”, a afirmat părintele.
Scăpat de torționarii comuniști și trimis ca preot la Săucești, a încercat să-și facă mai departe misiunea pentru care s-a pregătit. „Am slujit acolo pînă în 1974, cînd m-au luat pe sus și m-au dus la Gîrleni. Acolo am reușit să ridic o biserică și un teren de fotbal pentru tinerii din comună”. Slujbele religioase, rugăciunile și pomenirile au făcut în scurt timp din preotul Negru unul dintre cei mai căutați preoți băcăuani. Chiar și ziarele vremii au scris cîte ceva despre preotul care își ducea crucea și atrăgea, asemeni unui magnet mulțimi de credincioși. Din 1990, preotul Negru a fost chemat și adus la Bacău, slujind, ca preot pensionar, la biserica „Sfîntul Ioan”. Aici a reușit să devină, fără nici o îndoială, unul dintre cei mai cunoscuți și mai căutați preoți din Bacău. Iar secretul său este unul cît se poate de simplu: îi iubește pe oameni, îi ascultă, se roagă pentru ei.
Sfaturile părintelui Negru către credincioși:
– să se ierte între ei.
– să se ajute între ei
– să-și facă familia trainică și serioasă
– să lupte pentru a ține familia unită și nu pentru a divorța. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns