Împătimit al cuvântului scris și tipărit, slăniceanul Romulus Dan Busnea, revine în rafturile librăriilor cu ceea ce anunța încă de acum aproape doi ani, o a doua ediție a unei cărți care are, prin excelență, valențele unei monografii a stațiunii Slănic Moldova. Apărută în condiții grafice excelente la Editura Magic Print, cartea de aproape 450 de pagini, bogat ilustrată, a fost lansată, însă, surprinzător, în Onești, la sfârșitul săptămânii trecute, și nu chiar în localitatea căreia îi este dedicată. Dar, nu-i timpul pierdut, oricând ar fi să fie, mai ales că, vorba autorului postfeței la această a doua ediție, conf. univ. dr. Ioan Dănilă, „A nu se crede că avem în față o lucrare încheiată. Cu neastâmpărul pe care i-l știm, Romulus-Dan Busnea va ajunge la a șasea sau a șaptea ediție, fiecare revăzută și îmbogățită.”
Și ediția a doua a cărții este, însă, un eveniment editorial, mai ales în condițiile în care, astăzi, cartea în general, de orice fel, are o condiție ingrată și este dorită cu adevărat numai de cei dedicați.
Autorul „Poveștii unui colț de rai” este un om harnic în ale documentării. Puține referiri de prin presa vremii au rămas să nu fie aduse în paginile ediției de acum a acestei cărți. Puse la un loc, aceste mărturii și dovezi din istoria deloc liniștită a stațiunii comparată deseori cu cele mai importante surate din lume, fac o poveste pe care autoarea Prefeței, Maria Pilchin, publicist, poet și critic literar, lect. univ. drd. al Facultății de Limbi și Literaturi străine a Universitții de Stat din Chișinău, o vede ca „o cartografiere a unei lumi de basm”. Sau, cum spune însuși autorul cărții, „o poveste ce tratează evoluția în timp a stațiunii Slănic Moldova”.
În acest fel, trecem și prin coordonatele geografice ale stațiunii, dar și prin trecutul ei istoric, facem cunoștință cu personalitățile care au vizitat-o. Acestea din urmă nu au fost puține și nu de puține ori aflăm ce impresii le-a lăsat stațiunea sau întâmplări prin care au trecut acolo. Nu lipsesc poveștile romanțațate, legendele și chiar tablourile mondene, care au inspirat creații literare, plastice și muzicale. De aceea, cartea poate fi tratată și ca monografie, dar și ca un mic compendiu de istorie literară sau istoria artei, poate și ca un fel de roman al unei localități cu rang de stațiune balneară. Însă, poate fi de folos și împătimiților de turism, care vor să știe pe unde calcă și ce istorii au locurile în care ajung.
De departe, cei care vor avea răbdarea să parcurgă pe îndelete cartea, vor remarca bogata galerie de personalități de toate felurile, cărora le-a fost dedicată poate jumătate din carte. Fac parte din galerie scriitori celebri, personalități politice, oameni de diferite profesii și preocupări extraprofesionale, care au adus contribuții la valențele recunoscute ale stațiunii Slănic Moldova. Unele personalități ne sunt contemporane, poate le-am și cunoscut, cum este primul doctor în agroturism și montanologie de la noi, Constantin Popa, omul cu cele mai multe proiecte cu finanțare europeană, încheiate, în curs de aplicare sau în stadiu apropiat de a fi aplicate, nu mai puțin de zece de toate. După cum din carte nu lipsește nici „Autoportretul” autorului. Toate acestea întăresc senzația că și a doua ediție a „Poveștii unui colț de rai Slănic Moldova” este „o carte vie”, adică încă în lucru. Un laborator în care experiențele continuă.
O veste bună am primit-o chiar la încheierea acestor rânduri: cartea va fi lansată și în Bucureşti, la Salonul Internațional de Carte Bookfest – 29 mai – 2 iunie 2013, dar și în Chișinău, Galați, Bacău, Moinești, Comănești, Târgu-Ocna și, evident, Slănic-Moldova.
Petru DONE
Lasă un răspuns