Povestea veteranei surorilor de Cruce Rosie din Romania

Alexandrina Zlotea, pe vremea cind cavalerii se bateau sa o invite la dans

– o femeie din Bacau a ajuns sa fie protejata de Crucea Rosie, dupa ce, la rindul ei, a oferit protectie, in calitate de sora de caritate, pentru sute de raniti de pe frontul celui de al Doilea Razboi Mondial – cu o sinceritate si o memorie de invidiat la cei 95 de ani ai sai, Alexandrina Zlotea, cea mai in virsta sora de Cruce Rosie din Bacau, daruieste inca celor ce ii calca pragul casei lectii de „dragoste fata de aproape”

Doamna Alexandrina Zlotea va implini anul viitor, pe 7 ianuarie, 95 de ani. Pentru ca abia mai poate merge, dureaza citeva minute bune – odata ce ai apasat butonul soneriei – pina sa-ti deschida usa micutului sau apartament. De dupa usa-i se aude o voce calda: „imediat, mama, imediat!”. E semn de curaj, gindindu-ne la toate cele ce se intimpla astazi. De altfel, povestea vietii ei este una de bravura, dupa cum ea insasi a marturisit, extrem de bucuroasa de vizita unor necunoscuti. Batrinica – „cea mai simpatica asistata a noastra”, dupa cum apreciaza reprezentantii Crucii Rosii Filiala Bacau – este gata sa-si deschida sufletul oricui este dispus sa o asculte.

Intre facultate si saloanele de mutilati

„Am avut o viata extraordinara, in care am trait clipe de neuitat impreuna cu fratii mei, cu parintii mei, cu prietenele mele, cu ranitii mei”, a prins sa depene bunica. „Inainte de a fi sora de caritate, am urmat trei ani cursurile Facultatii de Drept din Iasi, orasul unde m-am nascut si mi-am trait tineretea. Dar nu le-am terminat. Venise razboiul, iar cei trei frati ai mei, unul medic si doi ofiteri de cavalerie, au plecat pe front. Parintii mei erau deja in virsta, asa ca a trebuit sa plec de la facultate pentru a sta cu ei, acasa. Sa am grija de ei”, a continuat eroina noastra. Faptul ca nu a putut termina scoala nu a demoralizat-o. Cu fratii pe front, cu parintii bolnavi, s-a inscris la cursurile Scolii de Cruce Rosie, pe care le-a absolvit, in vreme de razboi, cu media 8.50. A lucrat apoi ani buni la Spitalul Militar din Iasi. „Am solicitat sa plec pe front. Dar nu m-a lasat familia. Am fost singura lor fata. Eram febletea tuturor si ma iubeau ca pe ochii din cap. Daca ma gindesc, la fel as fi facut si eu in locul lor” – spune veterana Crucii Rosii. „Am ramas acasa, sa-i ajut pe cei raniti. I-am alinat in clipe cumplite, cind picioarele sau miinile le erau amputate. I-am ingrijit pe cei cu TBC. Alte surori nu voiau, de teama sa nu se imbolnaveasca. Sint foarte miloasa, sufar impreuna cu cel bolnav”, a continuat bunica Alexandrina.

Rasplata lui Dumnezeu

La scurt timp s-a casatorit. Dupa 18 ani, insa, sotul i-a murit de boala. La trei ani „dupa”, incurajata de prieteni si de familie, si-a refacut viata alaturi de cel cu care avea sa traiasca inca 34 de ani. Dupa care, spune ea: „Am ramas iar singura. S-a stins si el de batrinete, uite, acolo, pe scaunul acela”. Alexandrina Zlotea ne-a marturisit ca acum, uitindu-se in urma, isi da seama ca, daca ar fi sa se nasca din nou, n-ar schimba nimic din tot ce-a fost. „Sint foarte multumita sufleteste. Am ajutat multa lume si acum ma rog la Dumnezeu sa-mi usureze batrinetea, sa nu ma lase sa inchid ochii in durere… Am ajuns la virsta asta, cred, prin rasplata lui Dumnezeu. Am lucrat pentru Crucea Rosie si, acum, Crucea Rosie ma ocroteste. Este minunat!” zice ea cu privirea senina. Daca ar putea sa mearga, s-ar duce printre tineri sa le spuna sa-si respecte parintii si sa-i ajute pe cei in suferinta, chiar si numai printr-o vorba buna. Daca ochii nu i-ar fi loviti de cataracta, i-ar reciti pe Sadoveanu si pe Liviu Rebreanu si s-ar uita la piese de teatru si concursuri de dans televizate. A fost, o spune privind dincolo de noi, o mare dansatoare de tango si de vals. Multi ofiteri de cavalerie si medici s-au inclinat cerindu-i sa le pluteasca alaturi pe parchetul salilor de dans. E si acum o cocheta. Cind sa-i facem o poza, isi aranjeaza discret parul si-si indreapta tinuta. „Acum, cei de la Crucea Rosie ma ajuta acum sa trec mai usor peste tot. Si abia astept, cind vin la mine, sa stau la povesti cu ei vreo doua ore, sa retraiesc acele clipe…” spune ea surizind. Oricum, doua ore trec prea repede cind asculti povestile bunicii Alexandrina. Cea mai „veche” sora de Cruce Rosie din Bacau.