Povestea zbuciumată a castelului din Hemeiuși

Istoria domeniului de la Hemeiuși începe undeva în 1470 și este legată de numele lui Ștefan cel Mare, cînd, la 1 aprilie, domnitorul cedează moșia Fîntînele în grija Mănăstirii Neamțului. Pe axa timpului și a istoriei castelului și a parcului dendrologic urmează Gheorghe Ștefan din Domnești, domn al Moldovei, care preia această moșie. Următorul proprietar este un boier, pe nume Vasile Roșeț. Construcția castelului de la Hemeiuși a fost începută în jurul anilor 1850 de către Costache Pașcanu Cantacuzino, fost vistier al Moldovei.

Profesorul de istorie Petru Juverdeanu, acum pensionar, este cel care a adunat datele despre castelul de la Hemeiuși, într-o monografie a comunei. Acesta spune că, în jurul anilor 1850, Iancu și Panaite Ianoli arendează moșia stăpînită de Costache Pașcanu Cantacuzino, vistier al Moldovei. La un moment dat, prin alianțe și succesiuni familiale, administrarea domeniului intră în proprietate nemțească. „Pulkeria Cantacuzino Pașcanu, fiica vistierului, se căsătorește cu Emil Wittenstein, neamț de origine, și ea va duce mai departe construcția castelului. Aceasta moare la 25 de ani, iar fiul ei, Victor Wittenstein, moștenește o avere de zece mii de hectare, care se întindea pe Valea Seacă, Berești Tazlău, Faraoani și Itești”, a spus profesorul Juverdeanu. Castelul a fost proprietatea familiei Cantacuzino-Pașcanu pînă în anul 1856, care deținea și pădurile din jurul Bacăului pînă la Buhuși și, parțial, ocolul silvic Bacău și cel din Fîntînele.
Renumita clădire roșie, construcția principală a castelului, care poate fi admirată și astăzi, a fost construită între 1864-1866 de fiica lui Victor Wittenstein, Lucia Schomburg-Waldenburg, unul dintre ultimii proprietari ereditari ai castelului. Aceasta a adus, în 1879, un specialist neamț, pe nume Cristian Adolf, absovent al Academiei forestiere din Essen, în calitate de procurator general, responsabil cu întregul domeniu și administrarea pădurilor. Specialistul german este cel care a pus bazele gospodăririi Ocolului Silvic Fîntînele. în acest moment a început, practic, dezvoltarea parcului dendrologic de la Hemeiuși. Neamțul Adolf a locuit la castel și el este cel care a populat zona cu specii noi de rășinoase, aduse tocmai din Germania, pe care le-a plantat nu numai în parc, ci în întreg ocolul. Acesta a introdus între anii 1884-1894 peste două milioane de puieți din diverse specii de rășinoase exotice, brad, duglas verde, pin negru, pin silvestru și stejar. Specialistul german a mai fost preocupat să planteze specii deosebite de arbori în jurul sediului, pe o suprafață de aproximativ 50 de hectare. în anul 1911 a fost construită Clădirea Albă, corp separat de castel, care a fost la acea vreme sediul lucrătorilor forestieri. După primul război mondial, în anul 1919, pădurile au fost sechestrate de stat și administrate de un sechestru judiciar pînă în 1929, anul cînd a luat ființă și ocolul silvic Fîntînele, care ia în proprietate pădurile aflate sub sechestru. „Printr-un decret dat de regele Ferdinand în decembrie 1918, se expropriază o parte din moșie. Pădurea și castelul fac parte din parc, pînă în 1947. în urma procesului de la Haga s-a hotărît ca 9009 hectare de pădure, 32 de hectare de parc și castelul să treacă la stat”, a spus profesorul Juverdeanu. Castelul a mai fost locuit pînă în 1940, apoi a ajuns al nimănui. Timp de nouă ani, între 1945 și 1954, parcul a rămas pradă ruinii, la dispoziția crescătorilor de vite din zonă care s-au instalat acolo cu turmele aduse la păscut. Așa se face că multe dintre speciile care altădată înnobilau domeniul de la Hemeiuși au fost pur și simplu distruse. Multe specii valoroase au fost în felul acesta pierdute pentru totdeauna.

Omul sfințește locul

în toamna anului 1995, parcul trece în proprietatea Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice București, iar castelul devine sediul acestei instituții. Momentul marchează și un nou început pentru acest loc încărcat de istorie. Primii specialiști care s-au ocupat de parc au fost soții Ana și Vasile Mihalache împreună cu inginerul Gheorghe Grumnic. Cei trei lucrau la Stațiunea de Cercetări Silvice. „Cînd am venit noi, am mai găsit unele specii rare de arbori aduse, cu mulți ani în urmă, de specialistul Cristian Adolf. Am identificat arbori lalea, platani hibrid și rășinoase, cum ar fi molid înțepător, molid argintiu, trei exemplare de duglas verde, arbore de plută, chiparos de Oregon și stejar roșu american. Două exemplare de duglas verde au dispărut, cel mai probabil din cauza condițiilor climatice, iar unul dintre ei a fost trăsnit. în 1956 am început să ne ocupăm serios de acest parc. L-am împrejmuit pentru că era totul lăsat de izbeliște și am adus primele specii exotice de la stațiunea silvică din Simeria. Așa au ajuns aici primele magnolii, patru specii. Am populat zona și cu specii de chiparos de California de brad grecesc și brad argintiu, pe care le-am adus în stadiu de puieți”, și-a amintit Ana Mihalache, cercetător la Stațiunea Silvică din Hemeiuși pînă în anul 1986. Cercetătorul Mihalache precizează că, din acest moment, a început o muncă laborioasă de dezvoltare a parcului, deși stațiunea de cercetare nu a fost înființată pentru parc, ci pentru întreaga activitate de cercetare silvică. „âmbunătățirea colecției a fost ca un hobby al meu. în timp ce alți colegi de-ai mei își vedeau strict de sarcinile de serviciu, eu îmi petreceam ore în șir în pepinieră, pentru că îmi plăcea să mă ocup de asta. Era o muncă extrem de laborioasă, făceam zeci de evidențe pînă vedeam planta ajunsă la maturitate, dar am făcut totul din pasiune și dragoste pentru meseria mea”, și-a amintit Ana Mihalache. Aceasta a menționat că, din 1965, au început aici schimburile de semințe cu diverse grădini botanice, acțiune care a durat zece ani. în felul acesta a fost îmbogățită colecția de specii din arbori de la Hemeiuși. „în anul 1985 existau aici 1400 de specii în colecție. Primeam de la grădinile botanice din emisfera nordică, unde clima era asemănătoare cu cea de la noi, cîteva semințe în pliculețe, care veneau prin poștă, iar noi le cultivam în pepinieră. în anul 1985, existau în colecție 1400 de specii. Pe parcurs s-au pierdut 200 de specii, iar la ora actuală mai sînt 1200”, a menționat Ana Mihalache.

Punct de atracție turistică

De peste un an, parcul de la Hemeiuși a intrat în administrarea Direcției Silvice Bacău, care a preluat 50 de hectare și care a început atît refacerea parcului, cît și a castelului. Viorel Ghelasă, directorul Direcției Silvice Bacău, spune că întreaga investiție înglobează peste 40 de miliarde de lei. „Lucrările ar fi trebuit să fie terminate la sfîrșitul acestui an, dar, din cauza viciilor de structură ascunse pe care le-a descoperit constructorul, am fost nevoiți să prelungim termenul limită de refacere pînă la mijlocul anului viitor”, a arătat directorul Ghelasă. Acesta a adăugat că spațiile castelului vor fi deschise pentru vizitatori și, de asemenea, vor servi ca locații pentru diverse manifestări culturale și congrese, expoziții cinegetice și colecții specifice sectorului silvic al zonei. Artiștii pot alege acest loc pentru inspirație și creație. Directorul Direcției Silvice precizează că parcul va fi similar Grădinii Botanice din Iași, unde băcăuanii vor putea admira specii dendrologice venite din toate colțurile lumii, o colecție impresionantă de trandafiri, precum și specii rare de arbori. „O să aducem și cai de la una din faimoasele herghelii din țară, probabil de la herghelia Dumbrava din cadrul Direcției Silvice din Piatra Neamț”, a adăugat directorul Ghelasă.
Rezonanța istorică a castelului și a parcului dendrologic, cît și peisajul deosebit al zonei sînt tot atîtea motive pentru ca domeniul să devină un adevărat punct de atracție pentru băcăuani și nu numai, cu atît mai mult cu cît județul nostru duce o oarecare lipsă de elemente de atracție turistică. (Bianca TOMESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!