~2 min lectură 1 comentariu

Pr. Nicolae Tănase, de la Valea Plopului: „Divorţul trebuie să redevină o excepţie“

Redacția Ziarul de Bacău

În Biserica „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ din Bacău a venit joi în fața credincioșilor preotul Nicolae Tănase, de la Valea Plopului, judeţul Prahova, care a susţinut conferinţa cu tema „Să lupt? Sau mai bine să divorţez?”.

even.conferinta nicolae tanase

Evenimentul, organizat de Filiala Bacău a Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România (ASCOR), s-a bucurat de prezenţa unui auditoriu numeros, venit în căutare de hrană duhovnicească şi îndrumare într-o problemă cât se poate de actuală: divorţul. Părintele a subliniat importanţa familiei în societate şi obligaţia soţilor de a lupta pentru căsnicia lor, într-o lume în care se caută tot mai mult înlocuirea unui lucru care nu mai merge şi nu repararea lui. Discursul neconvenţional şi extrem de realist al părintelui Nicolae a creat o atmosferă plăcută, destinsă, plină de căldură. În prima parte a conferinţei au fost prezentate cauzele divorţului, printre care se numără neconştientizarea a ceea ce se întâmplă cu adevărat în cadrul Sfintei Taine a Cununiei. În cea de-a doua parte, părintele a răspuns întrebărilor publicului. Concluzia a fost aceea că divorţul, care reprezintă o jignire adusă atât lui Dumnezeu, cât şi familiei, trebuie să redevină o excepţie. Dar acest lucru este imposibil dacă oamenii nu intră pregătiţi în căsătorie şi nu luptă ca să nu se rupă ceea ce Dumnezeu a unit.

Preotul Nicolae Tănase este preşedintele Asociaţiei Pro Vita, iar în centrul social de la Valea Plopului şi Valea Screzii, pe care îl conduce, trăiesc 403 suflete: copii fără părinţi, nou-născuţi salvaţi de la avort, mame aflate în dificultate şi bătrâni părăsiţi.

Elena CIUBOTARU

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. s
    sol
    22 iunie 2013, 11:24
    0

    „Celor neinsurati si vaduvelor le spun ca este bine pentru ei sa ramana ca mine. 9. Dar, daca nu se pot infrana, sa se casatoreasca; pentru ca este mai bine sa se casatoreasca decat sa arda. 10. Celor casatoriti le poruncesc nu eu ci Domnul, ca nevasta sa nu se desparta de barbat. 11. Daca este despartita, sa ramana nemaritata sau sa se impace cu barbatul ei. Si nici barbatul sa nu-si lase nevasta” I CORINTENI 7:9-11

    ” 9. Eu [Domnul Iisus Hristos], insa, va spun ca oricine isi lasa nevasta, afara de pricina de curvie, si isi ia pe alta de nevasta precurveste; si cine ia de nevasta pe cea lasata de barbat preacurveste” MATEI 19:9

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.