Exploatarea plantelor medicinale trebuie să se facă în așa fel încît să nu fie dereglat echilibrul ecologic al mediului înconjurător. Cele mai multe probleme se ridică în cazul exploatării rizomilor și rădăcinilor. Dacă sînt exploatate fără limite, se poate ajung le dispariția unor specii de plante de pe anumite loturi de teren. Exploatarea intensivă a florilor, fructelor, semințelor, cojilor și mugurilor poate pune, de asemeni, în pericol, anumite specii de plante medicinale. Se recomandă ca recoltarea plantelor să se facă prin rotație de pe loturi de teren diferite, cu lăsarea unor părți din fructe, muguri sau flori pe tulpina plantelor.
Uscarea plantelor medicinale
Pe perioada recoltării, plantele se pun în coșuri sau săculețe textile. Se va evita păstrarea lor în ambalaje din plastic care duc la deprecierea rapidă a recoltei. Înainte de uscare se face o precondiționare a plantelor recoltate, deoarece, după uscare, acest lucru este mult mai dfificil e executat. Precondiționarea constă în îndepărtarea corpurilor străine și a impurităților. Dacă se remarcă prezența unor plante toxice, se recomandă aruncarea întregii cantități de plante recoltate. Pentru a se evita prezența prafului, se recomandă ca plantele medicinale să se recolteze de la o distanță de peste 150 de metri de drumurile principale. De asemenea, nu se vor recolata plantele medicinale din zonele cu fabrici de ciment, îngrășăminte chimice sau alte obiective industriale care produc negru de fum, gaze sau pulberi nocive. Uscarea trebuie făcută la un interval cît mai mic după recoltare. Florile albe și rădăcinile se expun la soare, în timp ce florile colorate, frunzele și părțile aeriene se usucă la umbră, pentru a nu e decolora. Plantele se întind în strat cît mai subțire, de regulă nesuprapuse, astfel încît pe un metru pătrat să se așeze 0,3-0,5 kilograme de flori, 0,5-un kilogram de frunze sau părți aeriene sau unul pînă la două kilograme de coji sau rădăcini. La începutul uscării plantele se întorc zilnic. Pe măsură ce se usucă plantele se întorc din ce în ce mai rar, pentru a nu se rupe, sfărîma sau fragmenta.
Moduri de uscare naturală a plantelor
• prin întindere pe podeaua unei încăperi după ce aceasta a fost bine curățată și acoperită cu hîrtie Este forma cea mai simplă de uscare, care nu necesită dotări speciale. Se poate apela la această metodă, doar în cazul uscării unor cantități reduse de plante.
• uscarea pe rame speciale cu dimensiuni optime de de 1×0,70 de metri, pentru a fi ușor de manevrat, cu margini de lemn și colțuri mai ridicate, pentru a putea fi suprapuse la distanțe de cel puțin 10-15 centimetri. Ramele se fac din plasă de sîrmă inoxidabilă, din împletituri de șipci, de lemn, trestie, nuiele, etc. Ramele se pot stivui cîte 10-15, pînă la înălțimea la care se poate face manevrarea cu ușurință.
• în condiții casnice uscarea se face prin înșirare pe sfori, în cazul frunzelor groase, rădăcinilor și cojilor, sau prin atîrnare pe grinzi, sfori, etc, a buchețelelor de plante (sunătoare, sovîrv, talpa gîștii, etc.)
În mod special, la unele plante sînt necesare, în funcție de substanțele active pe care le conțin, unele intervenții pentru conservarea acestora. Astfel, în cazul cojii de crușin, scoarța conține o serie de substanțe iritante care se degradează fie în timp, prin păstrarea mai mult de un an, fie printr-o uscare rapidă la o temepratură mai mare de 105 grade Celsius. În condiții casnice, coaja de crușin se poate usca timp de aproape o jumătate de oră în cuptorul de aragaz bine încins, însă numai după oprirea flăcării. Tot în cuptorul aragazului, la o temepratură de aproximativ 100 de grade Celsius, se țin la uscat preț de cinci pînă la zece minute, fructele de măceș, pentru conservarea conținutului de vitamina C și oprirea proceselor enzimatice de degradare a acidului ascorbic. Se consideră că plantele au fost bine uscate atunci cînd umiditatea lor a ajuns la un procent de 12-13%.
Cum se cunosc plantele bine uscate
Florile devin sfărîmicioase și se desfac la cea mai mică atingere. Culoarea inițială este păstrată în general, cu nuanțe ceva mai închise.
Frunzele devin aspre, și răsucite, sfărîmicioase, dar își mențin culoarea. Dacă nervurile principale și codița își păstrează elesticitatea și nu se rup la îndoire, înseamnă că uscarea nu s-a încheiat.
Partea aeriană a plantelor trebuie să aibă frunzele și florile sfărîmicioase, iar tulpinile să se rupă cu un mic zgomot. Chiar dacă florile și frunzele sînt uscate, controlul se face asupra tulpinii. În cazul în care aceasta rămîne elastică, uscarea mai trebuie continuată.
Rădăcinile și rizomii devin zbîrciți, rigizi, iar dacă sînt subțiri se rup cu ușurință. În cazul în care își păstrează elasticitatea, uscarea nu a fost încheiată.
Fructele capătă nuanțe mai închise, devin zbîrcite și sună cînd se loveasc.
Cojile își păstrează aspectul și se rup cu ușurință.
Mugurii devin sfărîmicioși.
În general, după uscarea corectă, plantele trebuie să își mențină culoarea.
Durata uscării pe cale naturală
Porțiunea din plantă Vara Primăvara și toamna
Flori 3-8 zile 8-14 zile
Frunze și ierburi subțiri 3-8 zile 10-14 zile
Frunze și ierburi groase 10-14 zile 14-21 zile
Rădăcini subțiri 14-21 de zile 21-41 de zile
Rizomi și rădăcini groase 30-40 de zile 40-70 de zile
Lasă un răspuns