Prefecții puși să pună umărul la atragerea fondurilor europene

Administrator

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu le-a cerut prefecților de județe să se implice în absorbția fondurilor structurale. Astfel, prefecții vor trebui să organizeze sistemul de informare a potențialilor beneficiari cu privire la accesarea fondurilor europene. „Am avut o discuție pe aestă temă cu primul ministru unde ni s-a recomandat să ne coordonăm eforturile pe partea de informare cu campaniile organizate de Agenția pentru Strategii Guvernamentale și autoritățile de management implicate în gestionarea fondurilor europene”, a declarat prefectul Gabriel Berca. Tăriceanu a cerut chiar înființarea unei linii telefonice tip ‘telverde’, la nivelul prefecturilor, unde oamenii și instituțiile să poată fi informați cu privire la modul în care pot atrage și cheltui fondurile nerambursabile. „Anul acesta vor veni banii europeni, iar acei primari care și-au făcut bine temele anul trecut vor beneficia de fonruile nerambursabile. Sînt bani de cheltuit și depinde de autoritățile lcoale cum își vor face treaba. Tot ceea ce putem face ca instituție este să îi informăm la timp”, a precizat prefectul județului. Prefectura Bacău are la dispoziție trei surse prin care se pot informa administrațiile locale: site-ul instituției, întîlnirile periodice cu primarii și Direcția de Integrare Europeană din instituție. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.