Inspectoratul Județean Poliție al Județului Bacău a deschis șapte dosare penale pentru încălcarea legislației cu privire la alegerile europarlamentare. „Au fost șapte incidente electorale de-a lungul campaniei – a declarat prefectul Dorian Pocovnicu. Cinci dintre acestea s-au lăsat cu sancțiuni contravenționale, pentru lipirea de afișe ilegal, persoane în stare de ebrietate, iar în două cazuri se fac cercetări și s-au deschis dosare penale pentru vandalizarea unor bannere electorale”.
Toate cele 628 de secții de votare din județ au fost verificate de comisii formate din polițiști, pompieri, jandarmi și reprezentanți ai Instituției Prefectului. Săptămâna aceasta s-au finalizat procedurile de desemnare a președinților și locțiitorilor din secțiile de votare. Față de listele inițiale au apărut o serie de înlocuiri, unele persoane renunțând din motive personale sau medicale. Au fost depuse și trei contestații de persoane nemulțumite, dar au fost respinse de BEJ.
„Trimit un avertisment celor care intenționează să procedeze la votul multiplu, pentru că aceste acțiuni sunt pasibile cu o condamnare cu închisoarea – a precizat prefectul județului. La acest tur de alegeri se poate vota și pe liste suplimentare”.
De vineri seara vor pleca în județ, pe 14 trasee, sacii cu buletinele de vot, ștampilele de control și de vot. Duminică, pentru o mai bună organizare a predării buletinelor de vot, se vor înmâna numere de ordine, la Casa de Cultură „Vasile Alecsandri”.
alegator a zis
Domnule Prefect, si numaratul voturilor aiurea si centralizarea gresita a rezultatelor ar trebui sa fie pedepsite cu inchisoarea, ca acolo se fac furturile cele mai mari, doar stiti acest lucru. Partidul care il reprezentati e foarte priceput la asa ceva.
olaru gheorghe a zis
Luati exemplu de la sascut unde se voteaza de mai multe ori pina iese Rauta.el e mare meserias in numaratul voturilor. RUSINE .