Doar cîteva săptămîni îl mai despart pe prefectul Gabriel Berca de vacanța pe care o așteaptă de mai bine de doi ani. Dacă anul trecut a avut parte de o precipitată vară electorală, anul acesta prefectul Bacăului are de gînd să se bucure de fiecare minut de vacanță. „Nu va fi un concediu prea lung. Voi pleca doar cîteva zile cu soția și fetița la mare”, ne-a mărturisit Gabriel Berca. De altfel, litoralul este locul unde prefectul Bacăului se simte în largul său.
„Sînt născut la munte, așa că știu ce înseamnă să îți petreci zilele într-o astfel de zonă. La mare e altfel”, ne-a mărturisit prefectul. Dincolo de faptul că după fiecare oră petrecută pe plajă se simte mai odihnit decît dacă ar sta o zi întreagă la umbra copacilor, Gabriel Berca mai are un motiv să prefere marea. Este un înotător împătimit. Ori de cîte ori se află pe litoral, Gabriel Berca se deplasează dintr-o zonă într-alta mai mult înot decît pe jos. „Aveam, în anii trecuți, un obicei de a parcuge înot distanța dintre stațiunile Venus și Saturn. Soția și fetița luau autobuzul și mă așteptau pe mal. Frumos este că, de multe ori ajungeam primul, așa că eu eram cel care le aștepta pe mal să sosească. Dacă voi ajunge și anul acesta la mare, cu siguranță că voi face la fel”, ne-a mărturisit el. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.