• domnia sa a asistat cu stoicism și la o ședință de udat terenurile
Ieri s-a deschis, oficial, cel de al doilea turneu de tenis din cadrul circuitului „Țiriac Trophy”. Programată să înceapă la ora 10, festivitatea de deschidere a demarat pe la 10 și 20 de minute (n.r., primele meciuri erau trecute în program la 10:15) pe ritmurile muzicii scoase în eter din alămurile unui grup de instrumentiști ai Ministerului de Interne. După o succintă introducere în subiect, venită din partea directorului de concurs Dorin Arădăvoaicei, cuvîntul de bun venit adresat concurenților și invitaților a fost rostit de către Cătălin Mardare, prefectul de Bacău, în fața unei asistențe relativ numeroase, prezentă în tribuna de la baza de tenis a Sport Club Municipal Bacău. Mardare a asistat și la primul set al meciului dintre Ionuț Moldovan și Sorin Rus, început pe la ora 11, după care a plecat să continue rezolvarea problemele județului.
Întîrzierea înainte menționată a fost completată și cu o ședință de estetizare (măturare și udare) a terenurilor, la care prefectul și spectatorii au asistat cu un stoicism specific românesc. Maestru la furtun a fost, ca de obicei, îngrijitorul Vasile, cel care și-a făcut treaba în ritmul personal, fără a părea prea mult afectat că este vorba de o competiție internațională. Astfel, în lipsă de altă ocupație, cei din tribună au avut prilejul de a discuta pe îndelete, de una, de alta.
Altfel, speech-ul prefectului a fost unul scurt și la obiect, fără fraze alambicate, și s-a încheiat cu o urare adresată sportivilor: „Doresc ca voi toți, cei care veți lua parte la acest eveniment, să vă amintiți cu plăcere de turneul băcăuan iar acesta să fie unul dintre pașii spre consacrarea dumneavoastră în tenisul de performanță!” La festivitate au participat Doina Melinte (director al DTSJ Bacău), Lucian Vasiliu (din partea COR), Mihai Ispas (Fundația Olimpică Română), Mihai Ciuntea (director adjunct de concurs) și, bineînțeles, corpul de arbitri ai competiției: Roberto Ranieri (Italia, arbitru principal), Mihaela Testiban, Ovidiu Ciola, Vlad Drențiu, Mihai Dumitrescu, Dumitru Bucur, Gabriel Nicolae.
Mardare a efectuat și tragerea la sorți
Luni, spre seară, a avut loc ședința tehnică oficială a turneului, la sala de conferințe a hotelului Moldova, una care i-a avut în prim plan pe Cătălin Mardare și pe Roberto Ranieri, arbitrul principal. Prefectul a efectuat și tragerea la sorți pentru alcătuirea tabloului principal, de 32 de concurenți, iar Ranieri, aflat la prima sa apariție în Bacău, a coordonat-o. Penultimul număr pe care l-a scos prefectul din săculețul cu jetoane a fost cel al băcăuanului Lucian Ciuntea, care dă în aceste zile și examenul de Bacalaureat. dacă prefectul ar fi nimerit celălalt jeton rămas în pungă, Ciuntea ar fi jucat primul meci cu favoritul numărul 2 al competiției, bulgarul Tudor Enev.
În altă ordine de idei, Lucian Vasiliu, reprezentantul COR, a afirmat la conferința de presă că „acest circuit de turnee este unul fără precedent în România. Bacăul face parte dintre orașele în care sportul de performanță este la el acasă și de aceea a fost ales ca gazdă a unuia dintre cele 11 turnee. Cu caracter experimental, circuitul se dorește a veni în ajutorul jucătorilor români, pentru lansarea acestora în clasamentele internaționale pe poziții care să le permită participarea la mari turnee”. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns