Prefectul Gabriel Berca s-a întors de curînd din concediu. A revenit la muncă, dar nu a uitat că pe perioada de odihnă a avut parte și de un incident nu tocmai plăcut. „Am fost acasă, în Gorj, la Novaci, dar și la Sinaia, unde m-am întîlnit cu un urs”, a mărturisit prefectul. La Sinaia, familia Berca nu a mers singură, ci însoțită de cea a lui Cristian Roman, prefectul de Botoșani. „Am urcat cu mașinile pînă la cota 1.400, într-o după-amiază. Cînd coboram, după ce am mers vreo 200 de metri, l-am văzut pe Cristi, care mergea în fața mea, că a oprit și a pus mașina pe avarie. Am oprit și eu și cînd m-am uitat în oglinda retrovizoare am văzut la zece metri în spatele mașinii mele un urs”, a mai povestit el. Ursul, mărișor, deloc de neglijat, s-a lăsat fotografiat din toate pozițiile, deși nu știa ce „clienți” de seamă vor să îl imortalizeze în albumele de familie. „A fost o ușoară teamă, pentru că nu știam cum reacționează. Mă gîndeam să înaintez cu mașina, dar nu puteam din cauza mașinii colegului meu. M-am dat jos și l-am fotografiat două minute. Fetița mea l-a fotografiat din mașină, pe geamul deschis. A fost foarte încîntată”, își amintește Berca. La Sinaia, prima oară în viața lui, prefectul a văzut un urs atît de aproape de el, în mediul lui natural. (Claudiu TĂNĂSESCU)clienți” de seamă vor să îl imortalizeze în albumele de familie. „A fost o ușoară teamă, pentru că nu
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.