Problemele de transport din județ i-au ajuns prefectului Gabriel Berca la os. Sătul pînă peste cap de sesizările și reclamațiile la adresa unor transportatori și de scandalurile iscate în localități precum Nicolae Bălcescu, Gură Văii, Ștefan cel Mare sau Bucium, acesta a cerut sprinjin de la București. „Am înaintat o adresă lui Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, dar și șefului Autorității Rutiere Române, să se urgenteze ocuparea postului de director la ARR Bacău. Să se termine odată cu acest interimat. Au trecut șase luni de cînd avem un director interimar, tocmai din București, iar problemele nu au fost rezolvat nici pe departe. Trebuie să se organizeze concurs, iar un specialist să ocupe acest post și să pună puct problemelor de transport din județ”, a declarat prefectul Gabriel Berca. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.