Prefectura Bacau face economie la lumina si la apa. Asa ca toti salariatii trebuie sa limiteze consumul. Masura nu este un ordin intern, din cauza crizei, ci urmare a unui program national. „Avem un parteneriat cu Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor, incheiat in 2008, care isi propune promovarea programelor si strategiilor din Romania. Este o campanie de informare, prin care noi afisam la loc vizibil, pentru cetateni, dar si salariati, aceste programe”, a declarat Carmen Cioltan, director de Cancelarie la Prefectura Bacau. Noua campanie se intituleaza „O noua atitudine” si are sloganul „inchide, stinge, recicleaza”, prin care se incearca diminuarea consumului de apa, energie si reciclare a deseurilor. (Claudiu TANASESCU)
Prefectura stinge becurile in institutie
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.