~2 min lectură 0 comentarii

Pregătirea pentru trecerea la noul plan de mers al trenurilor

Redacția Ziarul de Bacău

De la data de 11 decembrie ac, de la intrarea în vigoare a noului Plan de Mers al Trenurilor 2011/2012, rangurile actuale de trenuri de călători vor fi structurate si tarifate (conform OMT 153/2011 şi OUG 56/2011), în funcţie de serviciile oferite, în trei categorii astfel:
– Intercity (IC)
– InterRegio (IR)
– Regio (R)

Având în vedere implicaţiile trecerii la aceste 3 ranguri de tren din punct de vedere al bazelor de date şi al aplicaţiilor de vânzare a biletelor, pentru a asigura deservirea corectă a publicului călător prin intermediul sistemelor electronice de emitere, în conformitate cu noua politică comercială a societăţii, în perioada următoare, până la 10 decembrie 2011 se va reduce perioada de anticipaţie după cum urmează:

* până la data de 8 decembrie 2011 inclusiv se vor putea emite legitimaţii de călătorie la ghişeele de
emitere din staţii şi agenţii de voiaj şi prin intermediul celorlalte servicii complementare (xSellKiosk sau vânzare online) numai pentru trenurile prevăzute în actualul plan de mers (inclusiv pentru trenurile cu circulaţie în data de 9 decembrie 2011)

* trenurile cu circulaţie în data de 10 decembrie vor fi disponibile la vânzare începând cu data de 2
decembrie. Legitimaţiile de călătorie pentru trenurile prevăzute în planul de mers 2011/2012 se
vor putea achiziţiona numai începând cu data de 9 decembrie 2011, astfel:

1. la ghişeele de emitere din staţii şi agenţii de voiaj şi la aparatele automate de vânzare amplasate în staţii:
a) În data de 9 decembrie 2011 – numai pentru trenurile cu plecare în data de 11 decembrie 2011
b) În data de 10 decembrie 2011 pentru trenurile cu plecare în data de 11 şi 12 decembrie 2011
Legitimaţiile emise în zilele de 9 şi 10 decembrie pentru toate trenurile din noul Plan de Mers, vor fi tarifate prin asimilare la rangurile actuale: trenurile Interregio vor fi tarifate ca trenuri Accelerate, iar treurile Regio vor fi tarifate ca trenuri Personale.

2. serviciu vânzare online va fi indisponibil în zilele de 9 şi 10 decembrie 2011, respectiv nu se vor putea achiziţiona online legitimaţii de călătorie pentru trenurile cu circulaţie în zilele de 10 şi 11 decembrie 2011

Începând cu data de 11 decembrie 2011 se revine la funcţionarea normală a tuturor sistemelor electronice de emitere, respectiv la anticipaţia de 30 zile.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.