Fotografii aflati, in perioada 3-5 septembrie, in tabara-concurs de fotografie si birdwatching, intitulata generic Tabara Foto Natura 2000, desfasurata pe Lacul Lilieci si organizata de Centrul Regional de Ecologie (CRE) Bacau au aflat, in cursul serii de joi, care sint cistigatorii competitiei. In tabara, propriu-zis, au mers circa 20 de persoane, la concursul de fotografie s-au inscris insa 12, cu cite sase „instantanee”, trei avind ca tema „peisajul”, iar trei, „viata salbatica”. Joi seara, de la ora 19.00, acestia au fost invitati la festivitatea de premiere, eveniment desfasurat la sediul CRE Bacau, intr-o atmosfera calda si extrem de prietenoasa. Dupa o scurta prezentare a imaginilor participante la concurs, realizatorii acestora au intrat si in posesia premiilor. Juriul, format din 5 membri, dupa analize atente a hotarit ca, una peste alta, toti fotografii merita cite o diploma de participare, iar propriu-zis, premiantii au fost, la categoria „peisaj” – pe locul al III-lea, Adrian Negoita, pe al II-lea – Dorina Nicolae, iar pe locul I – Mircea Fechet. La categoria „viata salbatica”, primul loc a revenit, de asemenea, lui Mircea Fechet, locul al II-lea lui Constantin Brosu, iar locul al treilea, de asemenea, lui Adrian Negoita. „Tabara Foto Natura 2000 a fost un eveniment foarte reusit, una din cele mai reusite actiuni ale noastre. S-au legat si intarit prietenii, participantii fiind atit membri CRE, cit si din afara si au fost realizate fotografii foarte interesante din punct de vedere estetic si stiintific, fotografii reusind sa surprinda citeva specii destul de rare ale zonei. Toate acestea ne conving ca Tabara trebuie sa devina o traditie”, a spus Gabriel Gritcu, presedintele CRE Bacau. Lacul Lilieci are o lungime de circa patru kilometri si o latime medie de 800 m, pe acesta fiind identificate circa 160 de specii de pasari. Lacul face parte din Situl Natura 2000 “Lacurile de acumulare Buhusi-Bacau-Beresti” si se afla, ca arie naturala protejata, in custodia CRE Bacau, din 2008. (Madalina ROTARU)
Premianti de tabara
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.