Tu nu ești trupul tău
Duminică seara, în loc să mă uit la fetele astea fermecătoare, cu pantalonii lor mulați și cu buricul gol în care stă înfipt un cercel de argint, a trebuit să mă duc la teatru. La un spectacol cu o piesă pe care o citisem de mult și o mai văzusem jucată de actorii Firuța și Dinu Apetrei. Dar, de cît să văd un thriller cu zeci de morți pe secunda de creație sau un film erotic în care eroii fac dragoste cu nemiluita, iar eu mă uit ca prostul degeaba la televizor, mai bine revăd piesa lui Viorel Savin, despre care nu m-am învrednicit să scriu acum zece ani și ceva. N-aș zice că am ieșit în pierdere. Am văzut o actriță cu adevărat frumoasă, cu o ținută și o mișcare scenică încîntătoare. Dar, mai presus de toate, actrița Luiza Sarivan are un talent care-i va aduce succese răsunătoare, iar teatrului un plus însemnat de spectatori și de reputație. Cu condiția să fie distribuită în piese importante, montate de regizori înzestrați.
Despre piesa lui Viorel Savin, pot spune că este un Pygmalion cu semn schimbat. Eroina din „Tu nu ești trupul tău” nu este o Eliza Doolitle incultă, condusă pînă la statutul de Lady de un profesor talentat. Este o femeie normală, cu o viață ternă, împărțită între munca ei de recuziter într-un teatru, copii și un soț înnebunit după bani și, în general, absent din universul ei sufletesc. Un actor ratat, trecut prin pușcării cu sau fără vină, va descoperi și va modela sufletul cald al acestei femei și o va face să viseze la ce ar fi putut fi. Îi deschide ochii asupa universului insondabil al visului, încîntător și periculos în egală măsură. Îi apropie clipa de vis în care orice femeie „se vede” admirată, iubită, respectată pentru ce ar putea însemna ea ca Om, dacă împrejurările vieții nu i-ar fi atît de potrivnice. Trezită din visul frumos, eroina nu se va îndrăgosti de profesorul ei, ci îi va spune imperios „du-te dracului odată de aici”, conștientă că viața ei amărîtă va fi de-acum înainte și mai grea, odată ce sufletul i-a fost deschis spre orizonturi pe care nu le va atinge nicicînd. Micile ei fericiri casnice s-au prăbușit pentru totdeauna, aflînd că ea nu este doar trupul ei, ci mult mai mult: OM cu sentimente și trăiri înalte, cu visuri și aspirații spre sublim, spre fericire. Viorel Savin a condus cu abilitate conflictul spre contrariul a ceea ce-a făcut Pygmalion din Eliza Doolitle, fiind mult mai aproape de realitățile crunte ale vieții. „Tu nu ești trupul tău” (o sintagmă mai mult lirică decît teatrală) este evident o piesă existențială, de actualitate, punctată (cam mult) cu licențe poetice și sentințe ce pot fi savurate cu mai multă plăcere cînd sînt citite, decît jucate pe scenă. Fluxul verbal nu-ți îngăduie meditația decît post – festum. Piesa lui Viorel Savin este una de bună condiție dramaturgică, surprinzătoare prin modernitatea scriiturii, fără narațiune, cu un conflict conținut și diseminat pe întreaga lui desfășurare, ușor adumbrită de o tonalitate melo. Mai ales în final, cînd eroina deposedată de iluzii, după ce și-a căutat și găsit o vibrantă stare de puritate, de limpezire a ființei sale, reintră în condiția precarității vieții cotidiene.
Gîndit, montat și jucat de Florin Zăncescu și Luiza Sarivan, spectacolul capătă vitalitate prin gradarea iscusită a potențialității poetice a textului. Actorii glisează cu discreție spre poezia unei relații pur eterice dintre bărbat și femeie, pentru a atinge cota înaltă a unei stări de vis. Ei au știut să pună măsură în evoluția conflictului, să păstreze ritmul pe coordonata lui interioară, distribuind accente potrivite și înțelesuri subtile prin crearea unor relații frumos imaginate între personaje și spațiul de joc. Actorii au parcurs partiturile cu o atentă dozare emoțională, deschizînd oportun supape invizibile pentru a elibera tensiunea acumulată și a o trimite spre publicul spectator. Din păcate, sala Ateneu (unde a avut loc premiera) nu este deloc adecvată fenomenului teatral. Spectatorii au trebuit să facă eforturi însemnate pentru a recepta bine și corect textul dramatic. (Vasile PRUTEANU)
Lasă un răspuns