Polițistul împușcat a beneficiat de o intervenție chirurgicală fără precedent
• operația prin care glonțul din corpul polițistului împușcat a fost îndepărtat reprezintă prima intervenție chirurgicală toracoscopică realizată de specialiștii băcăuani
Intervenția chirurgicală realizată duminică asupra lui Gheorghe Gîrțu, polițistul împușcat vineri noaptea de infractorul pe care îl cerceta, reprezintă o noutate în lumea medicală băcăuană. Echipa de chirurgi care a realizat operaația, alcătuită din doctorii Vasile Palade, șeful Secției Chirurgie I din cadrul Spitalului Județean, și Nicolae Barcan, medic primar în cadrul aceleiași secții, a decis că cea mai bună metodă chiurgicală de îndepărtare a obiectului străin din corpul polițistului împușcat o reprezintă intervenția laparoscopică. „Premiera chirurgicală constă în extragerea unui corp străin metalic din cavitatea toracică prin videotoracoscopie. Am intrat cu un telescop în cavitatea toracică și, după ce am aspirat aproximativ un litru de sînge, am identificat glonțul, pe care l-am extras cu o pensă specială”, ne-a declarat medicul chirurg Vasile Palade.
Operația a durat aproximativ 35 de minute, iar singurele semne ale intervenției asupra corpului polițistului le reprezintă două incizii de circa 10 mm între coaste, prin care au fost introduse telescopul și pensa specială folosită pentru extragerea glonțului. Medicii au optat pentru toracoscopie pentru a-l scuti pe pacient de o suferință inutilă. În cazul în care bolnavul ar fi fost operat în variantă clasică, la nivelul toracelui ar fi trebuit realizată o tăietură de aproximativ 10 -12 cm, iar perioada de refacere a pacientului ar fi fost mult mai îndelungată. Evoluția stării de sănătate a lui Gheorghe Gîrțu după intervenția chirurgicală este stabilă.
Intervențiile chirurgicale laparoscopice se efectuează în Spitalul Județean Bacău încă din 1998, cînd unitatea sanitară a achiziționat un laparoscop care a intrat în dotarea Secției Chirurgie I. De atunci, medicii chirurgi care activează în cadrul secției au realizat peste 1.400 de orepații laparoscopice, dintre care frecvența cea mai mare au avut-o operațiile de colecist, apendicitele sau chisturile ovariene. (Costinela BREAHNĂ)
pe raster:
Infractorul care l-a împușcat un polițist rămîne cu glonțul în cap
Bătăușul care l-a împușcat pe polițist și care, la rîndul lui, a fost
împușcat de șeful de post din Parincea în cap poate trăi toată viața cu glonțul în cap. Atît medicii ieșeni care l-au consultat pe pacient, cît și neurochirurgii din cadrul Spitalului Județean Bacău au fost de părere că Lucian Lăcătușu poate părăsi fără nici o problemă unitatea spitalicească. Reamintim că, în cursul nopții de vineri, în timp ce era anchetat, infractorul, care fusese reținut pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt l-a lovit în cap pe polițist, după care l-a împușcat în braț. La rîndul lui, hoțul a fost împușcat în cap de șeful de post din Parincea, care a venit în ajutorul subalternului său. „Urmează să hotărîm dacă vom interveni chirurgical sau nu. Din punctul meu de vedere, nu ar fi nici o problemă, însă pentru asta ar trebui să fie de acord și pacientul. Cert este că, așa cum stau lucrurile acum, glonțul nu-i pune în pericol sănătatea”, ne-a declarat Sebastian Hriban, neurochirurgul care îl tratează pe Lucian Lăcătușu. Norocul lui Lăcătușu a fost că, deși i-a fost tras în față, glonțul nu i-a atins nici un vas de sînge vital sau creierul, localizîndu-se în zona gîtului, sub cutia craniană. Singura afecțiune gravă o reprezintă distrugerea maxilarului, leziune pentru care pacientul ar putea fi tratat la o clinică de specialitate. Lucian Lăcătușu se află în continuare internat în secția Neurochirurgie a Spitalului Județean unde este permanent păzit de un jandarm. (C.B.)
Lasă un răspuns