Un demers al Universitatii Bacau inceput in urma cu 10 ani incepe sa dea roade. Din toamna, oferta Facultatii de Stiinte ale Miscarii si Sportului va include si specializarea, autorizata de ARACIS, Terapie ocupationala, o premiera in invatamintul superior românesc dar o traditie in invatamintul european. Pentru ca aceasta stiinta sa se poata studia in România au fost necesare demersuri in urma carora Ministerul Sanatatii sa recunoasca profesia de terapeut ocupational si s-o introduca in clasificarea profesiilor din România si ca Ministerul Educatiei sa admita specializarea ca nivel de sudii de licenta. Citiva profesorii ai FSMS, interesati de introducerea acestei specializari in România, au luat parte din 1999 la un proiect de cercetare „Joint Action”, finantat de CNSIS (Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamintul Superior), si coordonat de ENOTHE (European Network of Occupational Therapy in Higher Education), de reformare a invatamintului superior prin introducerea in invatamintul superior a studiilor de licenta pe Terapie ocupationala. Timp de patru ani, universitarii bacauani Gabriela Raveica, Marinela Rata, Mihaela Anghel, Tatiana Balint au participat la cursuri de terapie ocupationala la bolnavi, la copiii strazii si persoane cu afectiuni psihiatrice, sustinute de profesori si medici din Olanda, U.K., Irlanda, Portugalia, Austria, Africa de Sud si Ungaria. „Aveam in România medicina, aveam kinetoterapie, asistenta sociala si psihologie, trebuia ceva care sa le lege. Rolul Terapiei ocupationale este sa-i ajute pe cei care au pierdut contactul cu comunitatea din cauza unor deficiente fizice sau mentale. In timp ce la noi sintem doar la nivelul de discutii in privinta imbunatatirii calitatii vietii sint tari in care chiar se face ceva pentru asta”, a subliniat conf. univ.dr. Gabriela Raveica, prorector al Universitatii Bacau. Universitatea Bacau va colabora pentru cursurile la Terapie ocupationala cu cadre didactice de la mai multe facultati, cu psihologi, medici si cu specialisti din institutiile bacauane de profil, printre care kinetoterapeutii Liviu Sava si Sorana Damian, dar si cu specialisti de la ENOTHE. Pentru primul an de studii, din cei 3, Universitatea Bacau are asigurate 50 de locuri, din care 6 sint fara taxa. Admiterea se va face in cele doua sesiuni, din iunie si in septembrie 2009, pe baza unui interviu aptitudinal si psihologic (cu o pondere de 50 la suta din media finala) si a mediei de la Bacalaureat (50 la suta).
Lasă un răspuns