~3 min lectură 5 comentarii

PREMIERĂ: Primarul Viziteu ar putea fi forțat prin Justiție să finanțeze reabilitarea aducțiunii de la Valea Uzului și a rețelei de apă din municipiul Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Conducerea ADIB (asociația primăriilor și a Consiliului Județean Bacău) ia noi măsuri pentru a-l convinge pe primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu să finanțeze rezolvarea problemei apei în municipiu. Valentin Ivancea, președinte al ADIB și al Consiliului Județean, a demarat procedurile pentru ca edilul să fie forțat prin Justiție să ia măsurile care se impun pentru punerea în siguranță a conductei și reducerea pierderilor în rețea.

„Am promovat o procedură prealabilă de a merge în instanță împotriva UAT Municipiul Bacău, proprietarul conductei de aducțiune Valea Uzului – Grigoreni, pentru „obligația de a face” cu privire la punerea în siguranță a conductei plus planificarea multianuală de realizare a investițiilor pentru reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție apă a oraşului”, a anunțat președintele Ivancea. El a mai afirmat că a luat această inițiativă după ce alte propuneri ale sale au rămas fără răspuns.

Problema apei în municipiul Bacău mă preocupă dincolo de bruiajul şi zgomotul unora care, din calcul meschin, aleg să fugă de responsabilități în loc să-şi asume un rol în identificarea de soluții.

Am promovat o procedură prealabilă de a merge în instanță împotriva UAT Municipiul Bacău, proprietarul conductei de aducțiune Valea Uzului – Grigoreni, pentru „obligația de a face” cu privire la punerea în siguranță a conductei plus planificarea multianuală de realizare a investițiilor pentru reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție apă a oraşului.

Aceste pierderi se cifrează la 60% şi este responsabilitatea nemijocită a proprietarului, respectiv UAT Municipiul Bacău, să investească în reabilitarea conductelor de distribuție. În caz contrar, putem crea oricâte surse alternative de apă – ea se pierde în pământ, prin țevile „ciuruite” ale municipiului.

De fapt, cărăm apă cu sita, total ineficient!

Acțiunea va viza, în principal:
– reabilitarea conductei de aducțiune pe tronsonul Valea Uzului – Grigoreni în vederea punerii în siguranță a acesteia;
– finanțarea și realizarea investițiilor necesare pentru reducerea pierderilor de apă la rețeaua de distribuție din municipiul Bacău.

Am susținut și aprobat în ședință o HCJ privind acordul de principiu pentru finanțarea intervențiilor necesare, inițiativă rămasă fără rezultat din partea Municipiului Bacău.

Unde bună-credință nu există, lucru dovedit cu vârf şi îndesat de primarul mun. Bacău, instanța va arăta, în final, cine este responsabil și cine trebuie să ia măsurile care se impun, pentru ca avariile să nu se mai repete și să fie reduse pierderile de apă la nivelul municipiului.

Din păcate, în loc să fie parte a soluției şi să partajeze responsabilitățile pentru a rezolva, odată pentru totdeauna, problema alimentării cu apă a oraşului pe care îl conduce, primarul Viziteu a ales să împartă vinovății deşi, ca proprietar al aducțiunii, îi revine responsabilitatea de a pune în siguranță conducta, astfel încât – pe viitor – populația mun. Bacău să nu mai aibă de suferit din cauza lipsei apei la robinete.

– Valentin Ivancea, președintele ADIB
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Ardei
    16 februarie 2022, 19:50
    0

    Contre politice, bla bla-uri si circ pentru pristime. Aductiunea Valea Uzului – Barati si CRAB nu deserveste doar UAT Bacau in consecinta nu poate finanta doar municipiul apa pentru o parte a judetului. Eu sunt mai transant, as infiinta o companie de apa strict pentru orasul Bacau, cu fonduri europene sa se aduca inca o teava, e suficienta de diametrul 600 mm, si suplimentata cu puturile din Gheraiesti orasul se gospodareste singur. Tit cu fonduri europene trebuiesc inlocuite tevile de sub oras. Restul, sa ramana cu mana intinsa la CJ si la societatea ei falimentara CRAB.
    Asa ar face unul ca Bolojan, ar rupe pisica cum se spune prin Ardeal. E utopic ceea ce spun si asa ceva nu se prea intampla prin Moldova. Aici noi majoritatea suntem Gica-Contra. Orice se face nu e bine.

    1. B
      Bilic
      17 februarie 2022, 07:01 răspuns pentru @Ardei
      0

      Tu crezi ca după ce ți-au finanțat o aductiune de apa, UE îți mai da bani sa faci alta? Cum le explici necesitatea? Cum le justifici banii pe care ti i-au mai dat o data? Nici măcar la guvern nu poți cere. Oricâte aducțiuni mai vrei, sau ce reparații vrei sa faci la cele finanțate și plătite pana acum nu vei putea decât cu bani locali. Ai pana acum o aductiune plata de UE și o rezerva plătită de guvern. Crezi ca mai poți cere cuiva bani? Trezește-te. Singura varianta este finanțarea locala a reparației și recuperarea banilor de la cei care și-au bătut joc de lucrare. Dacă nu vei recupera nimic, vor plăti băcăuanii.

      1. A
        Ardei
        17 februarie 2022, 16:08 răspuns pentru @Bilic
        0

        Modernizarea cealalta s-a facut cu imprumut la Banca Mondiala, rambursabil in mare parte. UE si guvernul roman n-au avut nicio treaba. Hai sa ne informam intai si dupa aia sa comentam.

  2. M
    Marius
    17 februarie 2022, 06:18
    0

    inconstient primar avem

  3. I
    ILIEŞ SEBASTIAN
    17 februarie 2022, 06:39
    0

    Publicarea Contractului 69584/ 15.10.2018 , încheiat între UAT Bacău şi S.C. Branpis srl ÎN TOTALITATE(adică valoare contract , termene de execuție , penalizări de întîrziere, ş.a.) ,ar dezvălui cetățenilor o parte din vinovații problemei apei ; şi Ivancea , şi TOATE publicațiile din Bacău evită în mod deliberat publicarea contractului .

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.