Premiera teatrala: “Bigamul”

Cam de multisor n-am mai vazut o sala de spectacol zguiduite de hohote de ris, ca la noua premiera a Teatrului Bacovia, cu piesa Bigamul a lui Ray Cooney. Eram gata sa zic ca la acest teatru comedia e moarta, desi nu prea credeam ca e chiar asa. Dar, ca si in cazul Regilor Frantei, suntem siliti sa zicem: “La commedie est morte, vives la commedie”. Si asta gratie regizorului Cristian Ioan, care a gasit in opera lui Cooney o piesa de buna conditie dramaturgica, surpinzatoare prin modernitatea scriiturii, cu un conflict continut si diseminat pe intreg parcusul spectacolului. Totul inundat de imaginatie si intr-o tonalitate umoristica spumoasa de cea mai buna calitate. Teatralitatii debordante a piesei i se alatura un limbaj destul de liber, cu ambiguitati si duble sensuri din care comedia se alimenteaza copios. Personajele acestei comedii alcatuiesc o fauna pe care vremea noastra o amplifica comportamental. In viziunea regizorului, spectacolul devine foarte viu prin valorificarea abilitatilor de situatie, a schimbarilor interioare de ritm, a incrucisarilor ametitoare de planuri ale actiunii si comportamentelor personajelor. Asa se face ca spectacolul are un ritm extraordinar, permanent sustinut de jocul actorilor, prin care culoarea si dezlantuirea nu ramin exterioare. Totul porneste de la faptul ca mister John Smith – taximetrist – e casatorit cu doua femei, locuind in arondismente diferite (Wembley si Richmond) in metropola londoneza. Ingrijorate de intirzierea neobisnuita a sotului (pentru una dimineata, pentru cealalta seara), acestea anunta sectiile de politie din cartierele respective. De aici incep incurcaturile. Sunt angrenate in joc alte si alte personaje, care mai de care pitoresti. Actorii fac din acest spectacol o proba a personalitatii trupei, a profilului si valentei ansamblului, remarcindu-se ca individualitati posesoare a unui umor de intinsa suprafata si subtila adincime. Adrian Gazdaru a realizat un bigam oscilind mereu intre inconstienta grobiana si poezie fin distilata, printre incurcaturile venind in avalansa. Gabriel Dutu (in vecinul Stanley) are precizia si rafinametul unei bijuterii, conturind portretul unui prieten saritor la nevoie, incurcat el insusi printre gay si femei inselate de bigamul John Smith. Actrita Florina Gazdaru (Mary Smith) si-a inzestrat personajul cu o sclipitoare vivacitate si dezinvoltura scenica, iar Anca Bucsa (Barbara Smith, adica cealalta cealalta lady Smith) individualizeaza puternic o femeie increzatoare, dar deloc naiva, probind finete si armonie in ton si gest. La rindul lui, Stefan Ionescu propune un gay de mare substanta si coloratura umoristica, pastrind un acelasi diapazon comportamental pe intreg parcursul spectacolului. In rolurile celor doi comisari – anchetatori, Viorel Baltag (Comisarul Posterhouse) si Bogdan Buzdugan (Comisarul Troughton) fac o trecere subtila de la tinuta intepenita a politaiului londonez, la alta cind vicioasa sau suspicioasa, ori la cea de deviatie sociala. Viorel Baltag are adevarate sclipiri de mare haz cind trece de la situatia de anchetator la cea de gospodina si de gay disimulat. Despina Prisecaru aduce o nota in plus prin aparitia din final in rolul unei babe afurisita si indracita.
Remarcabila scenografia si costumele Cristinei Ciobanu, care asigura un spatiu larg si armonizat de joc si un colorit de exceptie a vestimentatiei, caracterizind psihologia fiecarui personaj in parte.
Asadar, spectacolul cu comedia Bigamul este o deplina reusita regizorala si actoriceasca, un spectacol de rafinament si molipsitoare placere de a juca.

Vasile PRUTEANU