Actorii băcăuani continuă să-și vadă serios de treabă, deși Teatrul „Bacovia” a intrat în reparații capitale. Nina Ionescu, Gabriel Duțu, Daniela Vrînceanu, Viorel Baltag, Adrian Găzdaru și Nela Zare, sînt cei șase care repetă, zilnic, pe scena Teatrul de Animație, rolurile dintr-o nouă piesă, „Hedda Gabler” de Henrik Ibsen, în regia lui Bogdan Ulmu. Premiera va avea loc duminică, 16 martie. Tot o premieră, pentru data de 9 martie, pregătește și trupa Teatrului de Animație din Bacău. Atunci, micuții spectatori vor putea viziona „Aventurile lui Pinochio”, o reprezentație realizată de Laurențiu Budan, după cunoscutul romanul al lui Carlo Colodi. (C.Gh.)
Premiere teatrale la Bacău
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.