~2 min lectură 0 comentarii

Premierul Boc, obligat de instanţe să îl înlocuiască pe secretarul general al MAI

Redacția Ziarul de Bacău

Primul-ministru Emil Boc l-a înlocuit, marţi, în funcţia de secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) pe democrat-liberalul Laurenţiu Mironescu cu generalul Pandelea Pelmuş, prin două decizii publicate în Monitorul Oficial.

Secretarul general al MAI Pandelea Pelmuş a fost repus în funcţie de Boc, după ce funcţionarul fusese eliberat din poziţia de la MAI în ianuarie 2009, în timpul mandatului lui Gabriel Oprea de ministru al Internelor, în guvernarea PDL – PSD.

Generalul Pelmuş fusese iniţial numit secretar general al Ministerului Internelor în perioada Guvernului Tăriceanu, iar după eliberarea sa din funcţie s-a adresat instanţelor de judecată.

În 18 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti i-a dat câştig de cauză lui Pelmuş, iar în 16 decembrie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat decizia, obligându-l pe primul-ministru Emil Boc să-l repună în funcţie pe reclamant.

La rândul său, democrat-liberalul Laurenţiu Mironescu, eliberat marţi din funcţia de secretar general al MAI, fusese numit în această funcţie cu doar 19 zile în urmă, prin decizia premierului Boc. Mironescu fusese numit temporar în funcţia de secretar general al MAI, prin detaşare.

Înaintea democrat-liberalului, funcţia de secretar general al MAI fusese deţinută de chestorul Constantin Cristian Baci, eliberat din funcţie pe 29 decembrie 2010.

Premierul Boc a fost obligat de instanţele de judecată să îl repună în funcţie şi pe fostul secretar general adjunct al Ministerului de Interne, Mircea Alexandru, care fusese numit în mandatul liberalului Cristian David.

După ce a fost repus în funcţie în decembrie 2010, Mircea Alexandru şi-a încetat raporturile de serviciu cu MAI, cu acordul părţilor, printr-o altă decizie a premierului Boc, semnată marţi. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.