Organizarea, în cursul săptămînii trecute, la Bacău, unui concurs național care a reunit cei mai buni elevi la matematică și fizică din întreaga țară a scos la iveală o realitate dureroasă: premiile în bani pe care le primesc elevii eminenți ai României sînt derizorii. Olimipicii cei mai titrați ai țării la cele două materii, care au venit și la concursul „Vrînceanu- Procopiu” din Bacău, obținînd locul întîi, au plecat acasă cu 500 de mii de lei, adică doar 15 dolari. Elevii clasați pe locul al doilea au primit cîte 450.000 de lei, cei de pe locul al treilea au primit cîte 350.000 de lei, iar elevi care au obținut mențiuni au plecat acasă cu 280.000 de lei, adică doar 8,4 dolari. Premiile au fost acordate din fondurile repartizate pentru acest capitol de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, organizatorul concursului. Pentru o parte dintre elevi, care au obținut și rezultate foarte bune la baraj, sumele au mai fost sumplimentate din fonduri locale. Cei mai mulți elevi au plecat, totuși, acasă cu bani care nu le ajung nici măcar să-și cumpere o carte. Vîrfurile școlii românești ar trebuie să participe săptămînal la concursuri organizate de MECT și să obțină numai locul întîi pentru a-și permite să cumpere ultimele apariții editoriale în domeniul în care sînt ași. (Costinela BREAHNĂ)
Premii de rîsul curcilor pentru elevii eminenți
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.