Cu ocazia „Zilei mondiale a persoanelor în vîrstă”, clubul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Moinești a găzduit sîmbătă, 1 octombrie, un moment festiv. Circa 20 de perechi dintre membrii CARP Moinești, care și-au sărbătorit nunta de aur, au primit cadouri și cîte un milion de lei. Alți 166 de membri ai casei de ajutor, care au depășit 90 de ani, au fost premiați cu 500.000 de lei. Festivitatea a fost întregită cu gustări și prăjituri, „stropite” cu suc și șampanie. „Manifestarea a devenit tradițională în cercul nostru. S-au alocat, din fondurile proprii, peste 130 de milioane de lei”, ne-a declarat Anton Albu, președinte la CARP Moinești. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.