~2 min lectură 1 comentariu

Preotul Balan a mizat la recurs pe „faptele excepționale”

Catalina Chifu

act.preot
Octavian Balan, preotul din cadrul Penitenciarului Bacău cercetat pentru că le-ar fi dat deținuților telefoane mobile, dar și pentru luare de mită, a rugat, ieri, instanța să pună în balanță faptele pentru care este anchetat și „faptele bune, foarte bune, chiar excepționale, pe care le-am făcut în cei 20 de ani de preoție”.

Curtea de Apel a judecat, ieri, recursul declarat de preot împotriva hotărârii Tribunalului de a-l menține în arest preventiv. De această dată, Octavian Balan a fost reprezentat de avocatul Liviu Ghioc: „Accesul lui în Penitenciar este interzis – a subliniat acesta, nu mai există riscul să săvârșească alte fapte. Mâine (astăzi, n.r.), la 10.00, este chemat la Parchet pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală, ceea ce înseamnă că au fost finalizate cercetările și au fost audiați toți martorii. Octavian Balan nu mai poate influența ancheta. Într-adevăr, faptele de care este acuzat sunt grave, dar trebuie avute în vedere și circumstanțele atenuante, calitatea lui de funcționar public cu statut special. Am depus la dosar o caracterizare bună din partea Penitenciarului. Nu aveau nicio obligație să o trimită dacă nu era așa. De asemenea, fiul cel mare a intrat la facultate.”

Curtea de Apel a considerat că recursul preotului este nefondat și l-a respins.
Tot ieri ar fi trebuit să se judece la Tribunal cererea de eliberare depusă de agentul de penitenciare Gabriel Gârleanu, cercetat în același dosar. Instanța a amânat judecarea pentru 8 noiembrie, întrucât dosarul se afla la Curtea de Apel, la recursul preotului.

Cătălina CHIFU

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. i
    ieromonahul
    7 noiembrie 2013, 17:47
    0

    Domnul a dat,popa a luat…popa va fi condamnat..Aleluia…

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.