~2 min lectură 0 comentarii

„Președinte pentru o zi” la CJ Bacău. Provocare lansată tinerilor din județ

Gabi MIHAI

Președintele Consiliului Județean Bacău lansează o provocare directă către tinerii din județ și îi invită să preia, simbolic, conducerea instituției pentru o zi sau chiar pentru o săptămână, pentru a înțelege din interior ce înseamnă responsabilitatea administrării unui județ.

Într-o postare publică, conducerea Consiliul Județean Bacău le transmite tinerilor că, dacă au „viziune, curaj și dorința de a se implica în luarea unor decizii pentru o comunitate întreagă”, sunt invitați să accepte o experiență reală de leadership administrativ. „Acceptați să fiți președinte al Consiliului Județean pentru o zi sau chiar pentru o săptămână, să mă secondați îndeaproape și să înțelegeți, din interior, ce înseamnă cu adevărat această responsabilitate”, se arată în mesaj.

Inițiativa presupune participarea directă la activitățile curente ale instituției, într-o perioadă considerată intensă din punct de vedere administrativ. Printre atribuțiile pe care tinerii le-ar putea urmări se numără finalizarea raportului de activitate, definitivarea proiectului de buget, analiza progresului investițiilor din județ, elaborarea documentelor din zona de urbanism și aprobarea zilnică a documentelor ce țin de funcționarea aparatului administrativ. De asemenea, experiența ar include inițierea unor proiecte de hotărâre și participarea la întâlniri cu cetățenii care solicită audiențe.

„Poate cea mai grea provocare: cum ierarhizăm prioritățile zilei? Ce este urgent? Ce este important? Poate fi temporizat ceva?”, se mai arată în mesaj, subliniind presiunea deciziilor zilnice și necesitatea asumării rapide a unor hotărâri cu impact asupra comunității.

Președintele CJ susține că își coordonează activitatea „cu foarte multă implicare”, iar responsabilitatea sa este ca „fiecare rezultat să fie real, verificabil și în interesul băcăuanilor”. Tinerii interesați sunt invitați să transmită un mesaj privat sau să lase un comentariu la postarea publică pentru a se înscrie în această experiență.

Inițiativa vine ca un apel la implicare civică și o încercare de a aduce mai aproape de administrația județeană generația tânără, într-un context în care participarea acesteia la viața publică rămâne, de multe ori, limitată.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.