Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean și membru PSD, spune că nu-și face griji că ar putea fi înlăturat din funcție, în contextul declarațiilor președintelui Traian Băsescu privind schimbarea șefilor consiilor județene din afara Alianței D.A.. Potrivit lui Benea, „dacă șeful statului dorește aceste schimbări, trebuie să se gîndească mai întîi la modificarea Legii 215 a Administrației Publice Locale din România. Pe de altă parte, a mai declarat președintele CJ Bacău, nimeni din arcul guvernamental aflat la putere nu are nici un motiv să-mi ceară demisia, cît timp eu mi-am văzut de treabă la modul cel mai serios”. Mai precizăm că, potrivit declarațiilor liderilor politici ai Alianței Dreptate și Adevăr, în toamnă, odată cu deschiderea sesiunii parlamentare, se vor lua în calcul toate scenariile politice ce vizează schimbarea celor doi președinți ai Camerelor Parlamentului, cît și posibilitatea schimbării președinților de Consilii Județene înregimentați politic în structurile partidelor aflate în opoziție. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.