Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, a supravieţuit miercuri unui atac asupra convoiului său, au anunţat posturile de televiziune Future /din Liban/ şi Al-Arabiya /din Qatar/, citate de Reuters şi AP.
Conform Al-Arabiya, un atacator a aruncat un dispozitiv exploziv asupra convoiului preşedintelui Ahmadinejad, după care a fost reţinut de forţele de ordine, în vestul Iranului.
Site-ul khabaronline.ir a informat că explozia de miercuri s-a produs la Hamedan, în momentul în care şeful statului iranian se pregătea să rostească un discurs. Mahmoud Ahmadinejad nu părea afectat şi a rostit respectiva alocuţiune, care a fost transmisă în direct de postul oficial de televiziune, conform AP.AGERPRES
Lasă un răspuns