~3 min lectură 1 comentariu

Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legile Educației. Ministrul Mircea Fechet a participat la festivitatea de la Palatul Cotroceni

Redacția Ziarul de Bacău

Distribuie Președintele Klaus Iohannis a semnat marți, 4 iulie, decretele de promulgare ale celor două legi ale Educației, pentru învățământul preuniversitar și pentru cel superior, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni. La eveniment au fost prezenți mai mulți miniștri, parlamentari și profesori, printre care și ministrul Mediului, băcăuanul Mircea Fechet.

„Intrarea în vigoare a pachetului de legi este un pas important pe care România îl face în direcția unui sistem educațional mai bun, de calitate, în care elevii să fie încurajați să facă performanță și profesorii să fie mai bine sprijiniți. Învățământul nostru se modernizează, adaptându-se la tehnologia actuală și cerințele unei piețe a muncii în continuă schimbare, iar în calitate de părinte apreciez și mai mult prevederile din aceste legi”, a declarat ministrul Fechet.

Pachetul de legi conține măsuri importante pentru reducerea abandonului școlar, pentru combaterea violenței școlare, sprijinirea elevilor din medii defavorizate, pentru digitalizare sau pentru extinderea educației duale.

„Pentru toți copiii României, este esențial să acționăm cu toții, atât autorități, cât și părinți și profesori și să avem grijă să le oferim acestora un parcurs educațional de calitate, dar și oportunități mai bune după ce ies din băncile școlii”, a mai afirmat Mircea Fechet.

Principalele modificări: exmatriculare, Religie la Bac și admitere la liceu

Prin noua lege a învățământului preuniversitar a fost reintrodusă exmatricularea elevilor, una dintre cele mai controversate și îndelung discutate măsuri, propusă de Ministerul Educației. O altă sancțiune importantă este confiscarea telefoanelor mobile de către profesori și predarea lor numai părinților sau tutorilor legali, în cazul în care copiii le folosesc în timpul orelor. Regula se aplică doar elevilor din ciclurile primar și gimnazial, pentru liceeni, decizia privind interzicerea telefoanelor rămâne la dispoziția școlii, ca și până acum.

De asemenea, absolvenții de liceu vor putea alege Religia ca disciplină de examen la Bacalaureat, iar elevii care termină gimnaziul vor da, după Evaluarea Națională, încă un examen, de admitere la liceu, dacă unitatea de învățământ respectivă își dorește acest lucru. Examenul se va susține pentru ocuparea a jumătate dintre locuri, iar prima generație care îl va da este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024.  În ceea ce privește învățământul universitar, rectorii vor putea avea doar două mandate, de câte cinci ani, indiferent dacă au fost întrerupte prin suspendare, demitere sau demisie. 

Legile au fost adoptate de Camera Deputaților pe 10 mai, iar pe 22 mai, de Senat, cameră decizională. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. a
    andrei
    5 iulie 2023, 06:49
    0

    asta cu johanis si „romania educata” a lui e o prosteala din categoria parcari plutitoare. dar tine bine la multitudinea de dezorientati…

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.