Puterea redusă de cumpărare a omului obișnuit împiedică scumpirea cărnii de pui. Aceste sortimente suportă și ele influențele nefavorabile din sectorul costurilor de producție, dar prețurile nu se pot ajusta. Factorul negativ cel mai vizibil în acest moment este scumpirea furajelor, dar el se adaugă altora – inflație, curs valutar -, astfel încît nu se știe cît va mai dura pînă cînd rentabilitatea se va reduce la zero. „Pur și simplu piața nu ne permite să scumpim carnea de pui, deși pe zi ce trece devine imperios necesar – a declarat ieri vicepreședintele Agricola Internațional, Grigore Horoi. Dacă operăm majorări de prețuri, ele nu se pot absoarbe și am înregistra pagube la alt mod. Stăm și noi cu ochii pe toate, dar, pînă la urmă, nu știm cum vor evolua lucrurile”. Pe moment, nici un magazin alimentar nu a scumpit carnea de pui, indiferent că provine de la gigantul alimentar băcăuan, de la AviTop Iași sau Avicola Codlea. Dar dacă apare cel mai mic semn de dezechilibru în sistem, este posibil ca prețurile să urce. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns