Campania „Prețuiește apa, iubește viața”, organizată de Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) a poposit vineri, 29 octombrie, la Moinești, unde au fost premiați elevii Școlilor Gimnaziale „Ștefan Luchian” și „George Enescu”.
Ei au fost însoțiți de părinți, cadre didactice coordonatoare, directori, martori la manifestarea organizată într-o atmosferă de sărbătoare și bucurie pentru cei mici. Oaspetele de onoare a fost Viorel Ilie, primarul Moineștiului. Evenimentul a fost organizat în sala de festivități a Primăriei Moinești, în prezența a 250 de elevi din clasele primare și gimnaziale (clasele a III-a și a IV-a, respectiv a VII-a și a VIII-a). După vizionarea filmului „Povestea apei”, copiii participanți la cele două secțiuni ale concursului (afișe și lucrări scrise) și-au primit răsplata. Au fost acordate zece premii, dintre care cinci pentru ciclul primar și alte cinci pentru ciclul gimnazial. Această campanie, desfășurată în perioada septembrie-decembrie 2013, are ca scop promovarea proiectului major de investiții „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bacău”, proiect cofinanțat din Fondul de coeziune al Uniunii Europene.
Anamaria BUJOR
Lasă un răspuns