~2 min lectură 2 comentarii

Prevenirea abandonului școlar, unul dintre obiectivele CJ Bacău. Președinta Breahnă-Pravăț: „Ne asumăm un rol activ în susținerea acestor eforturi”

Andra Juverdeanu

Președinta Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, a participat, la invitația lui Bogdan Popa, primarul Comunei Stănișești, și a Mihaelei Sandu, președintele Asociației Hands across Roma, la o amplă dezbatere despre reducerea și prevenirea abandonului școlar din județul Bacău.

Întâlnirea, la care au participat și dascălii și elevii din această localitate, precum autorități centrale și locale: Alexandru Stoica, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, Iulian Paraschiv, președintele Agenției Naționale pentru Romi, deputat Lucian Bogdănel, vicepreședinte CJ Vasile Isvoran, Ana-Maria Egarmin, inspector școlar general si reprezentanții multor alte instituții, a avut loc la Școala Gimnazială Slobozia Nouă.

Președinta CJ Bacău consideră că atunci când copiii sunt sprijiniți – educațional, social, instituțional – ei rămân conectați la școală, „dar provocările mediului rural – lipsa cadrelor didactice, absența activităților educaționale pe timpul vacanței – continuă să afecteze grav șansele elevilor, deși autoritățile locale au făcut minuni în privința infrastructurii școlare care, de foarte multe ori, depășește cu mult nivelul de dezvoltare al celei din mediul urban.”

„Consiliul Județean Bacău își asumă permanent un rol activ în susținerea acestor eforturi – prin modernizarea infrastructurii școlare în parteneriat cu diferite administrații locale, sprijinirea activităților educaționale extrașcolare, finanțări acordate organizațiilor non-guvernamentale care suplinesc de multe ori rolul sectorului public în susținerea educației etc.”, a precizat președinta CJ Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. D
    Dragoș
    18 iulie 2025, 11:46
    0

    Lăsa, mai, că vine dom profesor Viziteu sa suplinească lipsa cadrelor din rural.
    Sau el vrea doar să blocheze un post pe la Vrânceanu sau Ferdinand, cum se practică in politica?

  2. I
    Ilie
    18 iulie 2025, 19:48
    0

    Doamna Pravăț verificați dacă primarii din județul Bacău răspund solicitărilor școlilor în lupta cu abandonul scolar în comunele cu populație de etnie roma numeroasa . Domnul de la Stănișești e un adevărat model în lupta cu abandonul școlar.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.