Locuitorii din comuna Ardeoani au posibilitatea astăzi să urmărească rezultatele de pe loturile demonstrative de porumb, înființate cu firma Pioneer. Acțiunea a fost realizată în cadrul programului „Împreună vom reuși”, susținut prin Banca Mondială, împreună cu firma Niconi și Oficiul Județean pentru Consultanță Agricolă. Organizarea acestor loturi are drept scop compararea produselor obținute în cazul unor lucrări executate după toate regulile, cu sămînță certificată și cele făcute în gospodăriile obișnuite. La această întîlnire se vor trage concluziile experimentelor, iar rezultatele vor fi comunicate finanțatorului. (Gabriela PASCU)
Prezentări de loturi de porumb la Ardeoani
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.