Priceperea la fotbal

Cel mai preţios eveniment din fotbalul autohton s-a întâmplat săptămâna aceasta. Valorează sute de mii de euro. Este vorba despre renunţarea de către Mircea Sandu la contractul de rentă viageră cu FRF. După cum s-a dat publicităţii, era vorba despre 50.000 euro (fuseseră chiar 75.000, dar Burleanu i-a retezat o treime din start) pe care Naşul trebuia să-i încaseze anual, plus diurne şi deplasări gratis, plus secretară, şofer, tratamente medicale, susţinere la UEFA etc. etc. Iar toate acestea pentru o presupusă recunoştintă pe care lumea fotbalului ar avea-o faţă de el, fiindcă a ridicat-o pe cele mai înalte culmi în cei 24 de ani de şefie. Dat de gol de urmaşul său la cârma FRF şi riscând un proces răsunător, Sandu a ales varianta ieşirii totale din scenă. Nu însă înainte de a-şi bălăcări duşmanii, adică pe Răzvan Burleanu şi echipa de conducere a acestuia. Din toate referirile deloc elogioase la adresa tânărului său urmaş, mi-a zbârnâit neplăcut în ureche aceea că „nu se pricepe la fotbal”.

Eu însumi, aflat de mai bine de 20 de ani în intimitatea jocului-rege, am fost expediat de presupuşi competenţi ai fenomenului: „N-ai jucat fotbal ca mine, nu înţelegi, n-ai cum să te pricepi”. Mi se întâmpla asta mai ales după evaluări ale prestaţiilor unor echipe sau fotbalişti, verdicte pe care le dădeam unor meciuri urâte din toate punctele de vedere. Vedeam, împreună cu mii de oameni, că echipa X era neputincioasă fizic, tehnic şi tactic; mă uitam, uimit, cum jucătorul Y se plimba apatic pe teren şi dădea vina pe coechipieri, când nu izbutea o preluare simplă, ori greşea o pasă la 10 m; ori pe antrenorul Z, care în loc să schimbe ceva când treaba mergea rău, urma aceeaşi reţetă pierzătoare. Mi-e şi jenă să mai spun de evidentele blaturi sau arbitraje cumpărate, pentru că de foarte multe ori sistemul nu-mi permitea să le sancţionez prin scris. Ei bine, toţi cei atinşi mă desfiinţau spunându-mi „nu te pricepi la fotbal”.

La un moment dat, am luat în calcul această variantă, deşi lumea de bun simţ din tribună vedea exact ca mine. Înseamnă că undeva, în miezul pământului, se afla adevărul pur al fotbalului, esenţa sa divină, la care aveau acces doar „pricepuţii”. Mi-am zis că-i mare păcat că iniţiaţii nu ne-o împărtăşesc şi nouă, profanilor, şi o ţin doar pentru ei. Nu de alta, dar prin secretomania asta s-au golit tribunele în 24 de ani de competenţă mirceasanduistă.

Speranţa mea este că „pricepuţii” vor rămâne cu fotbalul pe care l-au definit, iar noi, zecile de mii de neştiutori nostalgici, ne vom întoarce pe stadioane doar la sport, curaţi şi pătimaşi cum am fost cândva, când era foarte rău, dar parcă ne era mai bine.