Afară sunt zero grade. E frig și pe deasupra, bate și vîntul. Se aprinde și nocturna. E ziua finalelor. Amatorii care s-au înscris la ediția din acest an a Cupei „Fotbalist de cartier”, o competiție finanțată de Primăria și Consiliul Local Bacău, așteaptă cu interes startul primei finale, cea mică. Pe terenul sintetic de la „Aerostar” au pătruns fotbaliștii de la „Mioriței” și „Condorilor”. Se joacă tare. Ambițiile sunt mari, la fel cum sunt și premiile puse la bătaie. în final, „Condorilor” se impune cu 3-0 și termină întrecerea pe locul trei. Urmează finala mare, cel mai așteptat moment al competiției. în tribune s-au adunat vreo 150 de spectatori. Și-au făcut apariția și cîțiva jandarmi, pentru a asigura liniștea. în teren, amatorii fac risipă de energie. Aleargă pentru fiecare minge. Nemulțumiți de unele decizii ale arbitrilor, se rățoie la aceștia. Degeaba, decizia finală aparține „fluierașilor”. într-un final, „Prieteniei” cîștigă duelul cu „Aviatori”, scor 5-2, și își adjudecă trofeul pus în joc. Urmează premierea. Sunt aduse diplomele, cupele, mingile și echipamentul sportiv. Pe rînd sunt premiate toate echipele participante, cu mingi de fotbal. Urmează echipele de pe podium care primesc cîte un set complet de echipament sportiv, cupe, diplome și mingi. Organizatorii acordă și cîte un premiu special „celui mai tînăr jucător”, Cristian Covrigeanu (Bistrița Lac – 19 ani) și „celui mai în vîrstă jucător”, Vasile Popa (Mioriței, 58 de ani). După ce au îndurat frigul de-afară, fotbaliștii-amatori s-au încăzit în „prelungiri”, după un grătar și un șpriț pe cinste. „Pentru prima ediție, eu spun că ne-am descurcat bine. Echipele înscrise au fost mulțumite de condițiile acestui turneu, dar și de premiile puse la bătaie. Pentru toate acestea trebuie să mulțumin Consiliului Local și Primăriei Bacău pentru sprijinul acordat. Cu siguranță că e loc și de mai bine, însă și timpul pe care l-am avut la dispoziție a fost foarte scurt. La anul va fi altceva. La finele acestei săptămîni vom da drumul la faza a 2-a a Cupei
(Cristi SAVA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.