Pe stadionul din orașul-stațiune Târgu-Ocna s-a desfășurala sfârșitul săptămânii trecute concursul școlar „Prietenii Pompierilor”, faza județeană. S-au întrecut echipajele formate din elevii claselor V-VIII. Competiția a fost organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Maior Constantin Ene“ Bacau. La linia de start a concursului școlar s-au aliniat un număr de 12 echipaje, de la școlile din judeţul Bacău. Concursul a fost structurat pe trei probe, una teoretică și două practice. După ce elevii au demonstrat la proba teoretică faptul că au acumulat cunoștinţe despre prevenirea și stingerea incendiilor, ei și-au arătat apoi măiestria și pe teren în cadrul a două probe practice (proba de îndemânare „pista cu obstacole” și proba „ștafeta de 400 m cu obstacole”).
Concursul cu tematică de prevenire și stingere a incendiilor „Prietenii Pompierilor” are caracter tehnico-aplicativ și sportiv în domeniul apărării împotriva incendiilor, având următoarele scopuri: dezvoltarea capacităţilor de înţelegere și de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă pentru viaţă și mediu, precum și al promovării atitudinilor și comportamentelor corespunzătoare în rândul elevilor; formarea și dezvoltarea unor trăsături ca iniţiativa, spiritul de echipă, curajul, dârzenia, hotărârea, perseverenţa; dar și atragerea unui număr mare de elevi la desfășurarea activităţilor cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii Pompierilor”.
Prietenii pompierilor s-au întrecut la Târgu-Ocna
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.