Prieteniile

Se spune că anii de studenție sînt cei mai frumoși ani din viața unui intelectual. Era, pe vremuri, și un cîntec fredonat de studenții din ultimii ani de facultate: „Adio viață de student și veselie/ Plină de visuri și poezie…”. Și dacă mă refer la primii doi ani de facultate, nu pot să nu confirm aceste ziceri, chiar dacă ultimii doi ani eram în același timp și student și militar, în toiul războiului.
în primul an de facultate intram voios, aproape zilnic, la Universitate, prin poarta dinspre strada Edgar Quintet. Nu lipseam de la nici o oră de curs de Istoria Literaturii Române, Vechi și Moderne, ale profesorilor N. Cartojan și D. Caracostea. Ca și de la semninariile profesorilor Dan Simionescu și G. C. Nicolescu. De la ei am învățat ce înseamnă cercetarea și studiul în bibliotecă, pentru formarea și specializarea unui cadru didactic. Iar de la cursurile și seminariile cu profesorii Tudor Vianu și Mihail Dragomirescu, de Estetică și critica literară, am înțeles cum poate fi apreciată o operă de creație literară de virtuozitate, de talent sau capodoperă. Ceea ce mi-a deschis un larg orizont creator în domeniul literaturii. Nu lipseam nici de la cursurile de Istorie a Literaturii Franceze, cu profesorul Bazil Munteanu, care mi-a înlesnit contactul, prin lectură, cu marile personalități ale literaturii franceze: Balzac, Zola, Voltaire, Chateaubriand sau Dumas, din care am și tradus mai tîrziu, după ce am vizitat și locurile sau monumentele descrise și evocate de ei.
Acestea erau – ca să zic așa – capcanele pozitive care îmi stimulau „visurile” și „poezia” vieții de student. Dar nu trebuie să omitem posibilele capcane care erau colegii și colegele de facultate, împreună cu care participam la cursurile obligatorii și facultative. Din cauza unor colege ochioase și cu „vino-ncoace”, mă trezeam la cursurile de Engleză sau Istoria Artei, la care nu mă prezentam la examene, dar îmi foloseau la lărgirea orizontului meu cultural și… sentimental. âmbrăcate decent, fără farafastîcurile purtate de studentele de azi (minijupe și tricouri extrem de scurte) pentru a-și expune genunchii și buricul la vedere, scoțînd din minți nu numai pe colegii studenți, dar și pe profesori – studentele de atunci, în general, nu aveau asemenea intenții rele. Erau mulțumite să-și asigure prietenia unui coleg, nu numai pentru pregătirea lucrărilor de seminar, ci și ca parteneri de dans la întîlnirile și petrecerile studențești. Cel puțin așa le consideram eu, desigur, cu multă indulgență. Dar astăzi, la distanța unei jumătăți de veac, cînd relațiile dintre tineri și tehnica „acostării” au evoluat, prieteniile cu colegele studente reprezentau, totuși, niște capcane pentru studenții mai puțin versați într-ale amorului.
Nici relațiile de prietenie cu colegii studenți nu erau lipsite de risc. Dar pentru mine pot spune că au fost benefice. îndemnîndu-mă să-i însoțesc la cursurile de Istorie Universală ale savantului profesor Nicolae Iorga, sau la cele de Sociologie, ale altui savant din vremea aceea, profesorul Dimitrie Gusti, n-am regretat. Dimpotrivă. Audiindu-le cursurile sau citindu-le lucrările publicate, am reușit să înțeleg mai bine epoca aceea de frămîntări social-politice și militare, interne și internaționale, și să mă organizez (adaptez) în perspectiva lor.

Marin COSMESCUle de prietenie cu colegii studenți nu erau lipsite de risc. Dar pentru mine

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!