E trecut după miezul nopții în Agăș. Comuna, sau cel puțin o parte din ea, cu casele la drumul național, arată ca după bombardament. Pe carosabil, mîlul trece de-o palmă, și de-o parte și de alta a șoselei abia se intuiesc rămășițele gardurilor. E întuneric beznă și totul duhnește a stătut. Parcă ești într-o altă lume. Singurul lucru care aruncă o umbră de viață sînt luminile de la girofarurile mașinilor de pompieri. Autovehiculele grele sînt trase la marginea drumului și furtunele lor, întinse ca niște hidre uriașe, bolborosesc. Scot apa neagră ca noaptea din curți și din beciuri. Rar, apare cîte o mașină ce trece spre Comănești sau Ghimeș. Oamenii din interior se uită mirați și trec mai departe. Parcă nici lor nu le vine a crede ochilor. Abia cînd lanternele pompierilor zăbovesc pe cîte vreun detaliu, tabloul de coșmar începe să se contureze. Butuci grei, veniți din munte, stau înfipți în porțile acoperite pînă la jumătate de mîl, iar mai încolo, o fostă mașină de lux a devenit acvariu.
Părăsisem localitatea doar în urmă cu cîteva ore, pe lumină, și o curiozitate poate prostească ne-a făcut să revenim. Să vedem ce se întîmplă după potop. Rămăsesem în minte cu nebunia viiturii, cu oameni care își ridicau privirea spre cer și parcă cerșeau să rămînă în viață, cu averi pierdute în doar cîteva secunde, cu disperarea celui care încă mai speră că nu poate fi adevărat ce i se întîmplă. Acum, după miezul nopții, toată forfota din timpul zilei se transformase parcă în cimitir. Cei care au rămas fără agoniseala de-o viață, și care poate pînă zilele trecute erau dușmani de moarte, dormeau acum laolaltă, cu bruma de nimicuri sub ei, și se consolau la lumînare. Alții au preferat să-și încuie ușile la case și să plece pe la rude sau cunoștințe, pînă cînd natura va termina să-și facă de cap. E aproape două în noapte și aproape toți cei care au avut de suferit de pe urma prăpădului, dorm obosiți, care-ncotro. Încearcă astfel să-și adune ultimele puteri pentru a doua zi, cînd vor trebui să reînceapă viața de la kilometrul zero. (Dan MUNTEAN)
Lasă un răspuns