~3 min lectură 13 comentarii

Primăria Bacău a scos de la sertar proiectul „Promenada Bistriței”. Se alocă bani pentru studiul de fezabilitate

Gabi MIHAI

Un proiect mai vechi, care prevede amenajarea malurilor lacului de la Insula de Agrement și a Lacului Bacău II, a fost scos de la sertar de Primăria Bacău. În ședința de astăzi a Consiliului Local, la rectificarea bugetară, sunt prevăzute fonduri pentru demararea studiului de fezabilitate și documentațiilor și avizelor necesare.

Sursă foto: captură Youtube

Proiectul amenajării malurilor celor două lacuri din Bacău și „legarea” lor prin reabilitarea și deschiderea podurilor peste cele două baraje de pe Bistrița este unul mai vechi. Acesta prevede realizarea unei zone pietonale și a unei piste de biciclete de jur-împrejurul celor două lacuri din municipiu, precum și igienizarea malurilor și eventuala amenajare a acestora cu mobilier.

Viceprimarul Cristian Ghingheș declară că proiectul datează din 2015, iar anul trecut a inițiat personal primele demersuri pentru a obține avizele necesare de la Hidroelectrica și Apele Române, care administrează malurile apelor. Însă, odată ce i-au fost retrase atribuțiile, proiectul a fost ținut pe linie moartă.

„Ideea amenajării malurilor lacurilor Bacău I și II este mai veche, încă din 2015-2016, când am început demersurile pentru Planul de Mobilitate Urbană Durabilă. Anul trecut am făcut primele demersuri pentru obținerea acordurilor necesare de la Hidroelectrica și Apele Române, dar după ce mi-au fost luate atribuțiile proiectul a fost ținut la sertar. Probabil problema atunci a fost că inițiativa a venit de la mine, altfel nu îmi explic amânarea. Oricum, Bacăul trebuie să se întoarcă cu fața spre apă, iar amenajarea falezelor ar fi un mare pas înainte pentru orașul nostru”, a declarat viceprimarul Ghingheș.

Administratorul public al municipiului Bacău, Ciprian Piștea, confirmă că proiectul a fost reluat și speră la o finanțare prin Programul Operațional Rregional (POR).

„Ar exista un cadru prin care s-ar putea ajunge la obținerea unui acord cu cei de la Hidroelectrica. Tocmai de asta începem demersul instituțional și demarăm elaborarea documentației. Sperăm să putem obține bani în următoarea perioadă de finanțare a POR. E păcat, pentru că e o zonă frumoasă care ar merita amenajată”, a precizat Ciprian Piștea.

Sursă foto: captură Youtube

Jumătate de proiect

Deși este prevăzută amenajarea unui traseu pe marginea celor două lacuri, reprezentanții Primăriei nu sunt siguri că vor putea realiza în întregime proiectul, din prima fază. „Vom vedea cum abordăm problema. Nu e cert încă dacă o să mergem în faza finală și pe lacul Bacău II. Vom hotărî la nivelul elaborării caietului de sarcini. Proiectantul va face, eventual, ambele variante și vom decide. E dificil să luăm o decizie acum, fără să știm toate implicațiile juridice. Eu văd realizabilă, pentru început, partea lacului din jurul Insulei de agrement”, a mai declarat administratorul public al municipiului, pentru Ziarul de Bacău.

În ședința Consiliului Local Bacău de astăzi se va vota o rectificare bugetară care cuprinde alocarea mai multor sume de bani pentru „Promenada Bistriței”, fonduri destinate studiului de fezabilitate și altor documentații necesare.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

13
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. V
    Votantul
    6 septembrie 2022, 06:07
    0

    Alta sifonare a banului public, alta abureala a votantior, alta ocazie de-a se bate cu caramida-n piept a politicienilor locali.
    De ce nu a fost facut in paralel cu amenajarea insulei, cum ar fi fost normal? Lipsa de interes, incompetenta si delasare.
    In ce baza a umblat blogarasul dupa avize? A fost emis un certificat de urbanism, exista un proiect, o documentatie topo?
    Sau, absolventul de „Stefan Gheorghiu” a inceput sa se bata cu caramida in piept pentru voturi.
    PS: O altfel de parcare plutitoare

  2. C
    CLEARWATER
    6 septembrie 2022, 06:07
    0

    Nu sunteți în stare sa terminați investiția de pe insula ( deja unele lucruri trebuie reparate înainte sa fie terminate) și voi visați fezabilitate Sf. Bani aruncați!!!

  3. s
    stanciu
    6 septembrie 2022, 06:57
    0

    asa fac hastagii in toata tara, studii de fezabilitate. in pnrr bagasera studii mai scumpe decat proiectele. ce pretentii sa ai de la niste neica nimeni de pe facebook ? nu au muncit in viata lor au fost doar pe gargara si pe incasat. nu au produs nimic palpabil, ci doar proiecte fara final, intruniri, sedinte, vorbe si iar vorbe. toti is pe …consultanta. nimic sa ramana in urma lor. nu au dat un salariu in viata lor cuiva de la ei, nu au condus nimic, dar acum vor sa faca administratie. ce administratie sa faci doar cu gargara cand tu nu ai avut in viata ta macar un angajat in subordine si singurile realizari personale sunt blogguri urmarite de niste dezorientati in viata si cearta pe facebook? cum sa conduci un oras cand tu nu ai creat un loc de munca, nu ai construit ceva in viata ta sa ramana in urma ta. plimbatori de vorbe imbracati la costum si cu laptop de 5000 de euro cumparat din banii orasului.

  4. F
    Fane
    6 septembrie 2022, 07:08
    0

    Lucrarile de investitii derulate de Primaria Bacau merg ca la Turnul Babel. Un pas înainte, doi pasi înapoi.

  5. M
    Mihai
    6 septembrie 2022, 07:13
    0

    Malul lacului de la Insula de Agrement arata cat de cat decent, e utilizabil, dar e loc si de mai bine, jalnic arata malul Lacului Bacau II, acolo ar trebui intervenit.
    Trist in privinta Lacului Bacau II este faptul ca chiar daca e in mijlocul orasului, de zeci de ani nu misca nimeni un deget sa acopere o groapa, calea de acces arata oribil, la fel si restul traseului, cu costuri minime SSPM ul ar putea sa intervina daca nu ar fi rea vointa, e vorba pana la urma de cateva masini de pietris…pana se face vreo investitie mai serioasa.
    Zona este frecventata de f multa lume, cei de la CRE nu pot face minuni, Primaria ar putea macar sa carpeasca macar ce au gasit de la altii…

  6. A
    Amalia
    6 septembrie 2022, 09:00
    0

    Un proiect scos de la sertar dupa 7 ani. Si cat o sa dureze pana il termina? 14?

  7. V
    ValiValiI
    6 septembrie 2022, 09:19
    0

    Măi oameni buni, voi îi aveți”pe toți acasă”? Ați terminat cu parcările, trotuarele, străzile (care deși pline de gropi v-ați apucat să le marcați)pt.distractie v-ați adus aminte de insulă! În zonă lipsesc parcările,că de altfel în tot orașul, dacă nu ai auto nu ai un autobuz care să facă legătura cu cartierele orașului.Nebuni, măcar de a-ți fi frumoși!!!!

    1. a
      alin
      6 septembrie 2022, 10:16 răspuns pentru @ValiValiI
      0

      tineri, frumosi si liberi…tefelei adica . sau hastagi :)))))))

  8. E
    Eu
    6 septembrie 2022, 13:45
    0

    Ăsta face cîte ceva în fiecare zi dar de fapt nu face nimic. Numai gargară.

  9. V
    Veteranul
    6 septembrie 2022, 14:31
    0

    Vreau tren urban, vreau metrou, vreau parcări că tot mi-ați luat garajul, vreau străzi asfaltate și gure de canal ridicate la nivelul carosabilului, vreau un primar mai deștept că asta e ututui rău de tot, vreau tot ce-ți promis nesimțiților. Și voi ce ne oferiți? O lae mare cât capul sec al primarasului

    1. G
      Givu
      7 septembrie 2022, 11:02 răspuns pentru @Veteranul
      0

      Du-te aca-saaa

  10. M
    Mihaela
    6 septembrie 2022, 18:45
    0

    Un proiect extrem de ambițios și de interesant! Important e ca exista interes și inițiativa! Succes!

  11. b
    bacauan
    6 septembrie 2022, 19:56
    0

    da,cele doua lacuri trebuiesc unite intr-un proiect comun si pe ambele maluri pe cat posibil….cartierul serbanesti este subevaluat si dezvoltat dar cu potential.
    ar fi o oaza naturala binevenita cu flora,fauna,agrement civilizat si civilizatie …dar gloata numita administratie locala nu-mi inspira incredere pe proiecte banale asa ca un demers atat de complex ca asta e doar un vis umed.
    planul unui al doilea pod peste bistrita,investitiile particulare ale dedeman din izvoare si serbanesti,proiectul acesta reactivat acum…unite si legate pot scoate ceva bun pentru oras.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.