Pregătirea școlilor pentru debutul anului școlar a scos din vistieria Primăriei circa 30 de miliarde de lei. O sumă care, recunoaște viceprimarul Dragoș Benea, ajunge doar pentru rezolvarea priorităților. „Banii au fost alocați în funcție de solicitările directorilor, confirmate și de către inspectorii noștri. Cele mai mari sume acordate unei școli ajung la 500 – 600 de milioane de lei, dar, cel puțin anul acesta, nu există școală în Bacău care să nu fi primit bani pentru reparații și igienizări. Ne gîndim însă foarte serios ca anul viitor să strîngem punga pentru școlile ai căror directori stau și așteaptă «pară mălăiață în gura lui nătăfleață». Vom ajuta mai mult școlile care dovedesc că știu să atragă fonduri și din sponzorizări și programe de colaborare”, ne-a declarat viceprimarul Dragoș Benea. Chiar dacă va da cu o mînă, Primăria nu va uita însă să ia cu cealaltă, în condițiile în care Benea a lăsat să se înțeleagă că administrația locală nu are de gînd să renunțe la cota de 80% pe care o ia din veniturile extrabugetare ale unităților de învățămînt. Asta deși Ministerul Educației și Cercetării a emis un ordin în care se precizează, negru pe alb, că fondurile extrabugetare ale școlilor rămîn în totalitate la dispoziția acestora. „Decizia de a lua 80% din fondurile extrabugetare ale școlilor este perfect legală. Legea administrației publice locale ne permite acest lucru”, a mai spus viceprimarul Dragoș Benea.
Plasa salvează geamul
Școala „Georgeta Mircea Cancicov” este, potrivit estimărilor directorului Mitică Pricopie, una dintre unitățile de învățămînt care a beneficiat de500 de miloane de lei de la Primărie. Bani folosiți, în marea lor majoritate, pentru schimbarea rețelei electrice vechi de peste opt decenii. „Schimbarea rețelei electrice era, efectiv, o necesitate. Acesta nu a fost schimbată de 83 de ani, de cînd a fost construită școala”, ne-a explicat directorul fostei Școli nr. 4. Problema e că echipa de electricieni s-a apucat de lucru la sfîrșitul lunii iulie, adică atunci cînd toată școala era deja văruită. „Am igienizat și văruit toate clasele și holurile prin forțe proprii. Schimbarea rețelei electrice a presupus însă și spragerea unor pereți, așa că, acum, trebuie să refacem cam 30% din ceea ce am făcut pînă acum. Un efort care, totuși, merită, dacă ținem cont că ne-am ales cu o instalație electrică nou-nouță”, a mai spus directorul Mitică Pricopie.
Acesta nu duce lipsă nici de idei. Sătul să tot cheltuie bani pe geamurile sparte de copii ori de prietenii lui Bachus, care nu lipsesc din cartier, Pricopie a decis să monteze la toate geamurile care dau în spatele ori în părțile laterale ale școlii, plase de sîrmă. Directorul a recunoscut că „unii ar putea spune că școala arată ca o pușcărie sau ca un spital de nebuni dar, pur și simplu, nu văd altă soluție”. (Eduard CUCU)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.