Din acest an, Primăria Bacău anunță că extinde programul de modernizare și dotare a claselor pregătitoare și la ciclul gimnazial (clasele a V-a). Potrivit unui comunicat de presă, în același timp, continuă proiectul început în 2017, pentru modernizarea claselor pregătitoare.
Astfel, peste 3.200 de elevi vor începe anul școlar într-o sală de clasă „modernă și adaptată nevoilor lor”, se arată în comunicatul de presă.
„În cei doi ani de implementare, proiectul ,,Clasa zero”, demarat în anul școlar 2017-2018, și-a dovedit utilitatea în asigurarea unei infrastructuri școlare la standarde de normalitate, fără a mai fi necesar sprijinul financiar al părinților. Este un model de bună practică administrativă, care va fi continuat”, susține municipalitatea.
De aceea, începând cu acest an, s-a decis creșterea programului astfel încât să beneficieze de el și elevii care vor începe un nou ciclu școlar, cel gimnazial, respectiv clasa a V-a.
În școli și licee se lucrează deja la igienizarea și finisarea celor 114 săli de clasă (reparații, înlocuit parchet, uși și corpuri de iluminat, zugrăvit).
Ulterior, la fel ca în anii precedenți, toate clasele vor fi dotate cu videoproiector și panou de proiecție, calculator, imprimantă multifuncțională, tablă magnetică, catedră, bănci și scaune reglabile.
Alocarea bugetară pentru acest proiect este de aproximativ 3,5 milioane lei, o sumă aproape dublă față de cea alocată anul trecut.
„Am convingerea că asigurarea unor condiții optime pentru educația copiilor noștri este o chestiune de normalitate și că, prin aceste demersuri, investim în viitorul orașului nostru”, declară primarul Cosmin Necula.
Lasă un răspuns