Pedagogic deoarece clădirea este obiectiv de patrimoniu și orice lucrare necesită avize speciale.
foto, cod „peda”: Directorul Costică Lupu privește cum plouă cu găleata în sălile de clasă
în sălile de clasă ale Colegiului Pedagogic plouă ca afară
Laura HUIBAN, Claudiu TĂNĂSESCU
în sălile de clasă situate la ultimul etaj din corpul A al Colegiului Pedagogic „Ștefan cel Mare” plouă. în locul elevilor, în bănci sînt găleți, coșuri de gunoi și lighene pline cu apă. Apa s-a infiltrat și în instalația electrică și picură din neoane, se prelinge în ștechere, un scurtcircuit fiind posibil în orice clipă. Ploaia din aceste zile a pătruns în sălile de clasă prin acoperișul aflat în ultimul stadiu de degradare. „Sînt afectate cinci clase, dintre care două rău de tot. A trebuit să mutăm elevii să învețe în bibliotecă și într-o altă sală de clasă liberă, pentru cîteva zile. E, însă, o soluție temporară. Au venit părinții la mine nemulțumiți, dar personal nu am ce face”, a declarat Costică Lupu, directorul Colegiului Pedagogic „Ștefan cel Mare”. Una dintre sălile afectate a fost renovată în această toamnă cu bani de la comitetul de părinți. Acum, pe pereții proaspăt văruiți se prelinge apa din tavan. „Am văruit, am schimbat tabla, lambriurile, instalația electrică. Am făcut toate eforturile financiare pentru copiii noștri. Lucrările au costat în total vreo 4.000 de lei”, a reclamat Mihaela Grădinariu, ca purtătoare de cuvînt a grupului de părinți care au semnat un memoriu adresat școlii și Primăriei Bacău.
Se caută soluții
Primăria Bacău nu a putut interveni, deocamdată, la Colegiul
Pedagogic deoarece clădirea este obiectiv de patrimoniu și orice
lucrare necesită avize speciale. „Grupul de părinți a depus
memoriul. Li s-a explicat și lor care este situația și că Primăria
Bacău, împreună cu Direcția de Cultură și Patrimoniu, va căuta o
soluție pentru reparații”, a declarat Mihaela Grosu, purtător de cuvînt la Primăria Bacău. Ea a precizat că, fiind vorba de un obiectiv de patrimoniu, la acoperișul clădirii nu se pot face nici măcar intervenții de urgență. în acest an, Primăria Bacău a finanțat renovarea rețelei termice. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Bacău spune că reabilitarea clădirii de patrimoniu a colegiului se va face cu bani de la Ministerul Educației. „Programul de reabilitare de care se discuta la începutul acestui an a căzut, pentru că nu ni se permitea să primim bani din două surse. Colegiul Pedagogic a intrat însă în discuție pentru o viitoare hotărîre de guvern. într-o săptămînă trebuie să apară. Ministerul Educației a prevăzut sume foarte mari pentru reabilitarea celor două colegii, Colegiul Pedagogic și Colegiul Național «Ferdinand I»”, a asigurat inspectorul școlar general Ovidiu Cojocaru.re de patromoniu din „categoria B”, ar fi trebuit să intre într-un program de reabilitare finanțat de Ministe
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.