Se apropie ziua de salariu, și sutele de angajați din Primărie nu-și vor lua remunerațiile din cauza blocării în instanță, de către prefectul USR, a bugetului municipiului Bacău, anunță PSD, într-un comunicat de presă.
Potrivit social-democraților, după ce a pierdut la fond procesul pe bugetul municipiului Bacău, prefectul Leonard Bulai trebuie să-și retragă acțiunea în instanță.
Chiar dacă Tribunalul Bacău a respins acțiunea comandată politic a prefectului Bulai, dând câștig de cauză Consiliului Local, bugetul e în continuare blocat pentru că HCL nr. 111 este suspendată de drept până la încheierea litigiului și pronunțarea unei decizii definitive de către instanță.
Pentru a evita dezastrul iminent, pricinuit doar de nesăbuința celor doi politicieni USR, solicităm prefectului să-și retragă DEÎNDATĂ acțiunea din instanță cu aceeași rapiditate cu care, DEÎNDATĂ, a răspuns comenzii politice trasate de șeful său de partid, Viziteu, blocând bugetul Bacăului prin litigiul pe care l-a fabricat!
Retragerea acțiunii este singura soluție pentru scoaterea din suspendare a HCL 111 și intrarea ei în vigoare, astfel încât orașul să aibă buget funcțional, angajații din Primărie să-și ia salariile, iar serviciile publice stringente (dezinsecție, cosit, salubrizare etc) să poată fi asigurate!
Consiliul Local a aprobat încă din 20 aprilie bugetul municipiului Bacău, deci de acum 3 luni (!!), însă – mânat de rea-credință și nepricepere – primarul Viziteu nu a transmis bugetul la Finanțe, în conformitate cu obligațiile legale. În schimb, a pus la cale cu Bulai un litigiu care de 3 luni de zile ține pe loc un oraș întreg!
Îi cerem lui Viziteu să renunțe la acțiunile de intimidare pe care le derulează de o bună bucată de timp, la amenințările la adresa unor consilieri locali (a părinților acestora!), la amenințările cu „instituțiile statului” & Camera de conturi sau la controalele aranjate la Casa de Cultură, sperând că prin aceste presiuni ce amintesc de lumea interlopă va reuși să-i „înmoaie” pe consilieri!
Primarul să-și cheme din concediu subordonatul, Bulai, și – așa cum i-a dat ordin să atace bugetul la Tribunal – să-i ceară acum, urgent, retragerea acțiunii din instanță, astfel încât funcționarii Primăriei și locuitorii Bacăului să nu mai aibă de suferit.
Nu există alți vinovați pentru criza abătută asupra Bacăului decât primarul Viziteu și prefectul Bulai, iar încercările celor doi complici de a partaja cu aleșii locali daunele de imagine de pe urma blocării bugetului sunt sortite eșecului.
Viziteu & Bulai să-și asume consecințele dezastruoase cauzate de joaca lor nesăbuită de-a administrația și, în ceasul al 12-lea, să respecte legea și votul suveran al Consiliului Local, care a dat Bacăului un buget funcțional și operabil!
– PSD Bacău
Lili a zis
Nu e nici o pagubă dacă nu vă luați salariile o lună, la ce salarii marii și sute de sporuri aveți , nu sunteți de plâns. Psd ul încă suferă că nu mai e la putere după ce au distrus acest oraț și județ și cât de ipocriți puteți fi , nu ai buget se merge pe bugetul vechi așa că mai ușor cu minciniunile și manipulările.
Fifteen Cents a zis
Nu stiu unde ai invatat tu contabilitate, dar in mod sigur nu se poate folosi bugetul trecut. Est cam prostuta, Lili, serios, nu mai iesi din decor.
EU a zis
Se impune de urgenta strangerea de semnaturi pt.demiterea primarului mun.Bacau!
Rodion Valentin a zis
15 imbecili zic sa nu facem referendum, ca e bine asa, primarul e ok. Uite de aia avem, oameni buni, astfel de primar si traim intro mizerie de oras. Din cauza unra ca astia 15.
Edi a zis
Eu zic sa va bucurați de viziteu si usr. Asta ati vrut asta ati votat. Eu zic ca trebuie sa isi bata joc de voi pana la capat ca sa vedeti ce ati votat. Il meritati.
Tot edi a zis
Imbecil e ala care a pus ștampila pe hastagii vietii nu aia care va zic ca aveti ce ati vrut si votat.
Vasile a zis
Iata o veste buna, poate mai pleaca bugetarii din sistem…salariatii la privat au lua din plin pandemia – salarii mai mici, restrangeri de activitate, inchideri de societati, somaj, disponibilizari garla. In timpul asta, bugetarii isi iau salariile, bine mersi, ca si cand nimic nu s a intamplat.
Sigur, Guvernul a promis restructurari in administratii, evident ca nu s a intamplat nimic, birocratii de la Primarie, Prefectura, Consiliul Judetean duc mai departe hartii, aglomeratii prin birouri – „Calculatorul”, „Informatica” se studiaza doar la scoala, in practica ele nu sunt inventate in Romania.
Dragomir a zis
Bulai e venit de 3-4 luni in prefectura si a si plecat fuguta in concediu dupa ce a “ rezolvat “ toate problemele lasand haos in urma lui
:-) a zis
Terminati cu prostiile…
Ana a zis
Cu sau fara buget am o banuiala ca lucrurile ar fi mers tot la fel…cu sau fara PSD, cu sau fara USR, PNL, PLM…cam asta ne poate oferi clasa politica trecuta prezenta dar si viitoare.
Trist ca sunt multi retarzi care fac loby uneia dintre tabere, se vede asta prin comentariile idioate de pe aici, chiar daca de suferit suferim cu totii.
bogdan a zis
de leafa nimanui nu plang eu.
Insa stiu clar ca daca onorata a dat o decizie, ramasa definitiva prin neapelare, ea este litera de lege.
Adica onor primarul trebuie sa functioneze pe bugetul votat de cl.
Prosteala cu platile angajate inaintea bugetului, pe care o flutura minunea din braila, se refera la contracte multianuale care sunt in desfasurare pe bugetul anterior si care trebuie prinse in cel curent. Ori nu despre asta e vorba acum. Primaria a angajat plati fara buget.
Daca am avea procurori, am vedea o cercetare pentru delapidare.
Andrei a zis
Ah ce mi a placut ultimul paragraf! Da Doamne!
dragos a zis
Trantorii nu si-au primit salariile…mda..
Pai la ce sporuri si spagi iau,mai stiu ei de salariile amarate de 7000, 8000?!
ghinghes a zis
2 gushteri cu biciclete